5 idei de Cadouri sub 100 lei

Să faci un cadou persoanelor la care ții este o bucurie, însă uneori bugetul nu ține cu noi deloc, iar portofelul cere milă, mai ales în această perioadă dificilă din punct de vedere economic pentru lumea întreagă.

Totuși, nu renunța să faci fericite persoanele pe care le iubești. Am făcut pentru tine o lista de cadouri low cost și îți promitem că nu va fi nevoie să cheltuiești mai mult de 100 de lei pentru a face un cadou apreciat de ea, el sau chiar de către cei mici.

Genți și huse de laptop

Dacă persoana dragă căreia vrei să îi faci cadou deține un laptop, poți fi sigur că nu vei da greș cu această alegere. Persoanele care au optat pentru achiziționarea unui computer portabil, doresc, cu siguranță, să îl poată lua peste tot cu ele. Astfel, o geanta de laptop ar fi cu siguranță o surpriză plăcută, chiar dacă aceștia dețin deja una. Există o varietate atât de mare de culori, modele, materiale, încât poți surprinde cu siguranță pe cineva cu un astfel de cadou. Iți recomandăm să încerci să afli dacă există o husa pentru device în posesia celui sau celei căreia plănuiești să îi faci cadou. Dacă deține o geantă, încearcă să iei una complet diferită, în culorile hainelor sale de iarnă, și, eventual, cu un design special, pentru a-i oferi varietate. În caz contrar, alege o geantă simplă care să se potrivească în orice context. Oricum ar fi, găsești o gamă variată de modele la un preț mai mic de 100 de lei sau chiar la 60 – 80 lei.

Brățări fitness

În cazul în care vrei să faci cadou unei persoane care face activități fizice periodic sau care poate își dorește să treacă la un stil de viață mai sănătos, brățara fitness este o alegere extraordinară. O brățară fitness este un fel de antrenor personal, care monitorizează activitatea fizică a persoanei ce o poartă. Aceasta înregistrează mișcările și le salvează, permițând să fie vizualizate confortabil pe afișajul smartphone-ului sau al tabletei. Cu ajutorul ei se pot îmbunătăți performanțele activității fizice, prin monitorizarea concretă a rezultatelor, prin vizualizarea unor statistici relevante legate de acestea și prin creșterea gradului de dificultate în mod constant. Vestea și mai bună este că poți găsi astfel de brățări începând cu prețul de 60 de lei și, la fel ca în cazul husei de laptop, este un cadou universal, potrivit atât pentru femei, cât și pentru bărbați. Există chiar și modele pentru copii!

Căști

În toate listele de sugestii de cadouri de Crăciun întocmite de reviste și ziare există un lucru care nu lipsește niciodată: căștile pentru a asculta muzică. Nici noi nu facem excepție, pentru că, într-adevăr, este o idee de cadou foarte bună. Căștile reprezintă unul dintre acele lucruri care fac diferența atunci când funcționează bine, însă cei mai mulți dintre noi nu ni le cumpărăm singuri și ne mulțumim cu cele vechi, chiar dacă nu mai redau sunetul așa cum o făceau la început. Totodată, în fiecare an apar modele noi cu caracteristici îmbunătățite, deci un astfel de cadou nu poate decât să surprindă plăcut, indiferent daca cel care îl primește are sau nu o pereche de căști funcționale. După cum te-am obișnuit, găsești acest tip de cadou la prețuri începând de până la 20 de lei și pot fi un cadou extraordinar atât pentru cei mari, cât și pentru cei mici.

Periuță electrică

Știm, nu este recomandat să faci cadou obiecte de îngrijire personală, însă acest obiect intră cu siguranță în categoria de excepții. Spunem asta pentru că este în primul rând un gadget care îți face viața mai ușoară și abia apoi un obiect de îngrijire personală. Însă, cel mai bine ar fi să iei decizia în funcție de persoana la care trebuie să ajungă cadoul. Dacă știi că este o persoană deschisă, care apreciază pragmatismul, cu siguranță nu vei da greș cu un astfel de cadou. Avantajul acestui gadget este faptul că oferă o curățare puternică și eficientă, contribuind la reducerea plăcii bacteriene. Din nou, este un cadou extraordinar pentru adulți și pitici, iar prețurile încep de pe la 70 de lei.

Husă pentru telefon

Un alt cadou drăguț, care poate însoți persoana căreia i-a fost destinat chiar zilnic, trezindu-i amintiri frumoase, este o husă pentru telefon. La fel ca obiectele sugerate mai sus, și acesta este un cadou universal, care se potrivește indiferent de vârstă sau sex, totul ține de modelul ales. În același timp, este un cadou util pentru că protejează un obiect care este destul de valoros și poate fi o bună opțiune pentru ca posesorul să își exprime personalitatea prin modelul ales. În acest caz, prețurile pleacă chiar de la 10 lei, însă, pentru un design mai spectaculos, este necesar un buget de minim 30 lei.

Dacă aceste sărbători te găsesc cu un buget mai puțin generos, nu îți face grijil le poți arăta persoanelor dragi că le apreciezi prin cadouri frumoase, dar la un preț convenabil. Nu trebuie să faci eforturi exagerate pentru a cumpăra cadouri de Crăciun, până la urmă nu în asta constă această sărbătoare. Gândește-te, în funcție de personalitatea fiecărei persoane de pe lista ta, care dintre cele 5 produse sugerate i se potrivește cel mai bine și bucură-te de magia Crăciunului împreună cu cei dragi.

Sursa: Matthias Cooper, ITGalaxy.ro, Nicole Michalou

TheBreak :

thebreak.ro utilizează fişiere de tip cookie pentru a-ți personaliza și a-ți îmbunătăți experiența. Ne-am actualizat politica de cookies pentru a integra în acestea si în activitatea noastră curentă cele mai recente modificări din Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în privința prelucrării datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea, te rugăm să parcurgi politica de cookies. Prin continuarea navigării confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. Politica de Cookies