Tot mai des auzim de conceptul „om de succes”, însă fără o definiție exactă a ceea ce înseamnă. Succesul, în special cel profesional, implică mai multe aspecte ce țin atât de mediul de activitate, cât și de caracterul și pregătirea persoanei în cauză. Dacă și tu ești în punctul în care îți dorești să îți construiești succesul, îți prezentăm cinci moduri care te pot ajuta în dezvoltarea profesională.
1. Mindset pozitiv
Când pui binele înainte, ești cu un pas mai aproape de reușită. Doar că acest bine trebuie construit prin factori interni și externi, care depind atât de tine, cât și de alții. Astfel, o gândire pozitivă începe cu tine, adică să investești în sănătatea psihică și emoțională înainte de toate, pentru a vedea rezultatele profesionale.
Mâncarea, hobby-urile, felul în care alegi să îți petreci timpul liber, toate sunt elemente care construiesc succesul, fără să îți dai seama. Ai întotdeauna grijă să mănânci sănătos, dar și să ai parte de fructe și legume bogate în vitamine, cum ar fi și unele fructe exotice pe care să le introduci în dieta ta. De asemenea, urmărește emisiuni și podcasturi și citește cărți din zona ta de interes, pentru a vedea și modul altora de a percepe succesul.
Când vine vorba de factorii externi, încearcă să privești provocările cu calm, să găsești soluții de ultim moment și să ceri întotdeauna ajutorul, când lucrurile scapă de sub control. Acest moduri pozitive de a privi lucrurile întotdeauna te vor ajuta să ajungi unde ți-ai propus.
2. Investește permanent în educația ta
Învățarea nu se oprește niciodată, chiar și după mulți ani de la terminarea studiilor. Fiindcă drumul profesional nu este unul liniar și întotdeauna va fi nevoie să ai o nouă perspectivă a felului în care vrei să te dezvolți.
Cum ai putea face acest lucru? Printr-o învățare constantă, indiferent de forma pe care o are. Aceasta poate fi legată de:
- workshop-uri de dezvoltare personală sau legate de domeniul de activitate;
- cursuri online în platformele specializate;
- training-uri susținute de oameni cu vastă experiență;
- cărți de specialitate;
- conferințe offline și online.
3. Depășește zona de confort
Provocările și situațiile neașteptate fac parte din temelia succesului. Dacă îți propui ca în următorii doi ani să avansezi în carieră, trebuie să fii pregătit pentru situații neprevăzute.
Există nenumărate moduri de a ieși din zona de confort, prin încercarea de noi rezolvări la sarcinile zilnice sau prin dorința de a te implica în proiecte care nu sunt neapărat în aria ta de interes. Este nevoie să fii deschis către orice propunere care te poate speria, pentru început, să răspunzi pozitiv provocărilor și să fii mereu într-o permanentă căutare de mai bine.
Un alt mod ar fi să îți setezi în fiecare zi noi provocări individuale, legate de ceea ce faci la locul de muncă, dar și după terminarea programului.
4. Asumarea
Asumarea este una dintre calitățile liderilor de succes. Astfel, face parte și din parcursul dezvoltării tale profesionale. Fie că este vorba de un proiect pe care l-ai condus și nu a ieșit așa cum plănuiai, fie de un curs care nu s-a terminat cu meritele visate, important este să îți asumi fiecare decizie pe care ai luat-o.
Să îți asumi complexitatea lucrurilor și faptul că nu au ieșit așa cum plănuiai, dar și să identifici provocările și modalitățile care te-ar fi putut ajuta reprezintă pași importanți pentru dezvoltarea ta profesională.
5. Organizarea
De la felul în care îți organizezi dimineața, până la modul în care prezinți obiectivele unui proiect, toate contribuie la dezvoltarea ta. Ține de organizare să ajungi așa cum ți-ai propus, chiar și atunci când îți este pusă în față o situație neprevăzută. Când ai o viziune generală despre cum ai putea să îți planifici proiectele, te va ajuta să te mobilizezi mai bine, dar și să crești profesional.
Așa cum ai văzut, dezvoltarea profesională include mai multe etape, cum sunt și cele prezentate în acest articol. Dacă îți dorești să ajungi acolo unde ți-ai propus, investește energie și timp în cele cinci moduri care te vor ajuta în parcursul profesional.
Sursa foto: Shutterstock