În perioadele de boom economic, companiile se bucură de un succes înfloritor, își măresc numărul de angajați, cheltuielile, dar și profiturile. O criză financiară poate apărea însă oricând, pe neașteptate, și lovește adeseori cel mai tare în firmele care nu și-au luat din timp măsuri de precauție.
Dezastrele naturale sau cele create de om, crizele financiare sau accidentele sunt, uneori, imprevizibile, însă ecourile lor afectează toate sectoarele de business. De aceea, antreprenorii trebuie să aibă puse la punct câteva strategii pentru o posibilă recesiune, dacă vor să treacă cu bine peste perioadele economice nefavorabile.
Au trecut deja 10 ani de la ultima criză globală, iar de atunci recuperarea economiilor lumii a fost constantă. Șomajul a scăzut, produsul intern brut a crescut de la an la an, iar România a avut, în ultimii ani, cea mai accelerată creștere a economiei din cadrul Uniunii Europene. După anii aceștia de liniște financiară, tot mai mulți analiști economici preconizează că suntem aproape de o nouă perioadă de recesiune. Acestea se succed cu o anumită ciclicitate, așa că nu este greșit pentru companii să înceapă să se pregătească din timp pentru un astfel de scenariu, scrie Forbes.com.
Învață să „citești” corect informațiile din piață
Atunci când se vorbește despre o creștere economică, la fel de importantă este și discuția despre sursa de proveniență a acelei creșteri. Motorul unei dezvoltări sănătoase trebuie să fie reprezentat de investiții, atât străine, cât și ale businessurilor locale. Omul de afaceri Liviu Tudor, proprietarul Genesis Property, care deține cele mai mari spații de birouri din Capitală, explică cel mai bine ce înseamnă o dezvoltare eficientă pe termen lung.
„Salut extinderile pe care le-am văzut în 2015 și la începutul anului 2016, dar nu putem numi dezvoltare sustenabilă mutarea acelorași chiriași dintr-o clădire în alta, alese din aceleaşi imobile existente”, a declarat Liviu Tudor, invitat la conferința de real-estate CEDER.
Omul de afaceri a mai precizat că, deși piața de birouri din România a evoluat de la an la an, este nevoie de mai multe investiții ale dezvoltatorilor români, întrucât acum majoritatea este reprezentată de cele ale investitorilor străini.
Asigură-te că ai suficiente lichidități
Multe întreprinderi ajung în faliment în timpul unei recesiuni dintr-o singură cauză: rămân fără lichidități și nu își mai permit să onoreze comenzi, să plătească salarii sau creditori ori contractori. De aceea, este important să te asiguri că firma pe care o conduci are puși bani deoparte pentru astfel de zile negre. Aceste sume pot veni din optimizarea contractelor.
De exemplu, dacă un competitor își plătește furnizorii în 45 de zile, iar compania ta o face în 30 de zile, înseamnă că lași banii pe masă. Încearcă să negociezi fie prețuri mai bune pentru plata anticipată sau să obții o amânare a plăților, astfel încât să te aliniezi la regulile după care joacă toți competitorii tăi. Următorul pas este să negociezi oferte mai bune din partea furnizorilor. Majoritatea sunt dispuși să facă unele concesii pentru a ajunge la un acord cu clienții lor vechi, care își plătesc întotdeauna datoriile la timp.
Înțelege-ți propria valoare
În timpul ultimei recesiuni, cea din 2008, aproape toate companiile producătoare de mașini din SUA, cu excepția uneia, au trebuit să fie salvate de guvern. Singura excepție a fost compania Ford, care a anticipat recesiunea, drept care și-a vândut sau închiriat facilitățile, pentru a-și crea unele rezerve de capital. Închirierea sau vânzarea în regim de leasing a unor facilități înseamnă, practic, transformarea unor active într-o sursă constantă de lichidități, care se poate dovedi salvatoare în timpul unei recesiuni.
Consolidează-ți poziția pe piață
Unul dintre cele mai importante și valoroase atuuri ale oricărei companii constă în canalul de vânzări și clienții existenți. Pentru a te poziționa cât mai bine în eventualitatea unei crize financiare, o soluție este să îți extinzi vânzările de produse noi și servicii. Există mai multe strategii prin care poți crește vânzările:
Strategii adiacente. Explorează ariile adiacente din jurul produselor sau serviciilor de bază ale companiei și identifică zonele în care poți obține mai mulți bani din vânzări. Acestea pot include oferirea unor garanții la produsele vândute sau chiar oferirea unui serviciu contra-cost de livrare rapidă.
Strategia de extindere. Unele companii aleg să se extindă dincolo de „nucleul” lor natural și să intre și în alte ramuri ale businessului, complementare pentru tipul de produse sau servicii livrate. Acestea pot include strategii de preluare a unor fabrici de producție, crearea unui serviciu propriu de livrare etc. Toate acestea presupun costuri mari și este vital să te asiguri că vei putea garanta rentabilitatea acestora.
Strategia unui nou canal. Ia în calcul pătrunderea pe noi piețe prin intermediul unei alianțe, a unui parteneriat, prin fuziuni sau achiziții sau chiar prin crearea unei francize. Alianțele și parteneriatele pot fi modalități mai puțin consumatoare de capital prin care compania ta va crește, fără să fie nevoie de o investiție masivă în noi facilități de producție sau de inventariere.
Reducerea cheltuielilor inutile
În timpul perioadelor de boom economic, multe companii nu își mai gestionează cheltuielile cu la fel de multă atenție, întrucât au suficienți bani pentru a-și permite achiziții sau investiții. Pentru a fi pregătit în cazul unei recesiuni este important să tai la timp toate cheltuielile inutile, regula de aur fiind aceea de a nu cumpăra decât lucrurile de care afacerea ta are cu adevărat nevoie. Acest lucru nu înseamnă că trebuie să treci la un program de cheltuieli de austeritate, ci doar să îți monitorizezi cu atenție banii și să nu faci excese acolo unde ele nu aduc un plus de valoare companiei tale.
Sursa foto: Shutterstock/Copyright:F8 studio