5 tipuri de aplicații care te vor ajuta să îți crești productivitatea

Să fii mai productiv la locul de muncă înseamnă deseori nu doar să îți faci treaba mai repede ci și mai bine și mai creativ – faptul că ești organizat pe durata zilei duce la rezolvarea celor mai importante taskuri ale zilei fără a fi nevoie de grabă, putându-le acorda toată atenția. Mai jos poți afla de ce ar fi bine să integrezi aplicațiile de creștere a productivității în programul tău zilnic, dar și care sunt cele mai bune aplicații pentru fiecare tip de activitate în parte.

Care este rolul aplicațiilor pentru creșterea productivității?
Aplicații pentru gestionarea e-mailurilor
Aplicații pentru gestionarea proiectelor/taskurilor
Aplicații pentru o eficiență sporită
Aplicații pentru scris/notițe
Aplicații pentru editare foto

[ps2id id=’Care este rolul aplicațiilor pentru creșterea productivității?’ target=”/]Care este rolul aplicațiilor pentru creșterea productivității?

O aplicație pentru creșterea productivității fie că este pentru smartphone, tabletă sau desktop, te ajută să fii mai eficient în ceea ce privește realizarea task-urilor de zi cu zi. Rolul lor este să îți crească eficiența printr-o mai bună administrare a e-mailurilor, listelor, evenimentelor din calendar sau notițelor. Continuă să citești pentru a afla mai multe despre fiecare tip de aplicație precum și cele mai bune aplicații din fiecare categorie.

[ps2id id=’Aplicații pentru gestionarea e-mailurilor’ target=”/]Aplicații pentru gestionarea e-mailurilor

Studiile spun că aproximativ 205 miliarde e-mailuri sunt trimise și primite la fiecare 24 de ore. Potrivit Forbes, primim și trimitem în jur de 200 de e-mailuri pe zi, pierzând astfel aproximativ 2,5 ore. În aceste condiții, existența unor aplicații care să te ajute să îți gestionezi mai bine căsuța poștală te ajută să îți sortezi e-mailuri după relevanță sau context (despre acest lucru ceva mai jos) și îți eliberează din timp pentru a te dedica lucrurilor importante ale zilei. Mai jos sunt cele mai importante aplicații pentru gestionarea e-mailurilor.

Astrobot (iOS, Android)

Multe aplicații de gestionare a e-mailurilor îți asigură doar strângerea tuturor acestora (de pe mai multe adrese de e-mail) într-un singur loc. Astrobot face și acest lucru dar oferă și câteva particularități:

  • Îți împarte e-mailurile între “prioritare” și “restul”;
  • Te ajută să setezi notificări pentru a reveni la citirea unui e-mail important mai târziu, dacă acesta sosește atunci când ești ocupat cu un proiect important;
  • Are încorporat un asistent bazat pe inteligență artificială (IA) care îți permite mai multe lucruri foarte utile: golirea inbox-ului, găsirea atașamentelor importante din e-mailuri, amânarea e-mailurilor personale după muncă (o notificare în minus);
  • Este integrat cu Slack, permițându-ți astfel să cauți rapid prin mesajele de pe Slack și să atașezi ceea ce e important unui e-mail;
  • Poți păstra legătura cu el chiar și prin Amazon Echo;
  • Singura problemă: funcționează doar cu Gmail și Office 365.

Trove (iOS, Android, extensie Chrome)

Una dintre cele mai importante caracteristici ale Trove este că încorporează cele mai populare servicii de e-mail. Mai jos poți citi despre alte beneficii ale aceste aplicații:

  • îți oferă mai multe tipuri de prioritizări;
  • te ajută să fii conectat la cercul tău de colaboratori datorită asistentului IA – de exemplu poți căuta “directori de marketing din București” și îți va oferi o listă cu toate e-mailurile trimise acestei categorii;
  • îți oferă posibilitatea de arhivare automată după un număr de zile/luni setat de tine;
  • una dintre cele mai importante opțiuni ale Trove este “Radar” – o zonă destinată e-mailurilor care nu au primit un răspuns sau nu au dus la soluționarea unor probleme – această opțiune este utilă mai ales în perioadele aglomerate;
  • are o opțiune de chat;
  • compania producătoare adaugă implicit e-mailurilor trimise semnătura proprie – din fericire, acest lucru poate fi înlăturat.

Newton (iOS, Android, Windows Phone, Windows, Mac, ChromeOS)

Newton este o aplicație populară mai ales în rândul persoanelor pentru care interfața joacă un rol important și schimbă e-mailuri pe mai multe adrese.

  • Compatibil cu o serie consistentă de servicii: Gmail, Hotmail, Yahoo! Mail, Outlook.com, Mail.com, iCloud, Google Apps, Microsoft Exchange, Office 365, GMX, AOL și IMAP;
  • importă ușor informații de pe platforme precum Evernote, OneNote, sau Asana;
  • poți adăuga până la cinci adrese de e-mail – pentru o creștere a acestui număr este disponibil un cont premium;
  • are integrată opțiunea de “trimite mai târziu”. Astfel, scrii e-mailul și alegi data și ora la care vrei să ajungă;
  • îți “spune” dacă nu ai primit răspuns e-mailurilor trimise;
  • îți creează automat un profil al celui care îți trimite e-mailuri cu informații despre funcția sa, numele companiei la care lucrează, orașul în care lucrează, profilurile pentru rețelele sociale, etc.

[ps2id id=’Aplicații pentru gestionarea proiectelor/task-urilor’ target=”/]Aplicații pentru gestionarea proiectelor/task-urilor

Puține lucruri pot fi mai stresante la birou decât lista aparent infinită a task-urilor pe care le ai de bifat într-o zi. O aplicație de gestionare a acestora și a proiectelor care se întind pe mai multe luni nu numai că te ajută să te organizezi mai bine, dar îți și oferă libertatea de a te concentra asupra câte unei sarcini individuale fără a te mai îngrijora că nu ai timp să le faci pe toate. Mai jos poți vedea cele mai importante aplicații pentru gestionarea task-urilor de zi cu zi.

Trello (Web, iOS, Android, Desktop, Mac)

Trello este una dintre cele mai vizuale aplicații de gestionare a proiectelor și de lucru în echipă. Mai jos poți vedea principalele beneficii și câteva neajunsuri.

  • un număr nelimitat de “tăblițe”, liste și “carduri” – elementele de bază ale aplicației – le poți atribui culori, le poți muta după bunul plac, și la final le poți arhiva (ceea ce creezi în Trello nu este șters ci doar arhivat);
  • serviciul de bază este gratuit;
  • posibilitatea de a atașa fișiere de până la 10 MB de pe calculator sau printr-un serviciu de cloud (Google Drive, Dropbox, Box sau OneDrive). Serviciile premium vin cu posibilitatea de a atașa fișiere ceva mai mari, dar și un mai bun control asupra task-urilor fiecărui membru al echipei;
  • poți planifica ce face fiecare în fiecare proiect, poți verifica în ce stadiu sunteți, poți vedea totul într-o singură pagină pe orizontală (acest avantaj vine la îndemână mai ales în varianta Web a aplicației);
  • posibilitatea de a adăuga etichete pentru a indica stadiul unui proiect sau prioritatea unui task anume;
  • posibilitatea de a distribui “listele” din Trello tuturor persoanelor implicate – le va oferi o privire de ansamblu asupra locului de pornire și câteva indicii asupra obiectivelor finale;
  • editare și sincronizare rapidă;
  • posibilitatea de creare a unor liste care trebuiesc bifate (la fiecare proiect este hașurată partea asociată procentului realizat);
  • notificări pe e-mail sau smartphone;
  • adăugarea noilor membri se face repede.
  • poți atașa documente dar nu le poți vedea – poți în schimb adăuga notițe și mici comentarii;
  • nu include un calendar pentru a putea oferi o imagine și mai vizuală.

Things (iOS, Mac)

Things este o aplicație minimalistă pentru gestionarea task-urilor. În ciuda minimalismului, abilitățile sale ne ajută pe tot parcursul zilei de lucru în moduri la care nu ne-am fi așteptat.

  • atunci când adaugi un task, îi poți adăuga notițe cu informații suplimentare, etichete (pentru o găsire viitoare facilă), memento-uri, categorii, și deadline;
  • există task-uri generale (“zi-de-zi” și “cândva”) și task-uri urgente – Things adaugă acele task-uri care trebuie să fie rezolvate în următoarele 24 de ore pe desktop-ul telefonului;
  • integrarea cu propriul calendar îți va arăta și lista evenimentelor pe care nu vrei să le ratezi alături de task-uri;
  • posibilitatea de introducere a task-urilor prin comandă vocală;
  • posibilitatea de a urmări realizarea unui proiect pe termen lung – prin apăsarea semnului “+” de pe prima pagină a aplicației îți va apărea un nou proiect în partea de jos a ecranului sub care poți adăuga mai multe subtaskuri și subtitluri;
  • ușurința mutării de task-uri dintr-un folder în altul prin “drag and drop”.

Quip (iOS, Android, Desktop)

Quip este o aplicație colaborativă destinată echipelor care editează documente și pagini de calcul tabelar. Dacă aplicațiile gratuite de la Google vin ca un înlocuitor online al aplicațiilor Office, Quip vizează în primul rând acele persoane pentru care mobilitatea este prioritară, oferind:

  • posibilitatea de a vedea un istoric al editărilor făcute;
  • posibilitatea de a sublinia și de a adăuga comentarii;
  • opțiunea de chat;
  • număr nelimitat de documente;
  • integrare cu Slack;
  • aplicația este gratuită pentru echipele mici.

Taskful (iOS, Android)

Taskful, după cum spune și numele, este o aplicație pentru gestionarea task-urilor de zi cu zi. Ceea ce este diferit față de alte aplicații de acest fel este urmărirea progresului de către aplicație – de exemplu poți introduce fiecare parte (cu detaliile aferente) a unui proiect și pe măsură ce termini aceste părți și le bifezi, procentele vor crește. Poți folosi această aplicație nu doar strict pentru muncă ci și pentru a-ți menține obiceiurile sănătoase: suficient somn în fiecare noapte, mers de 2-3 ori pe săptămână la sală, consumat cinci porții de fructe și legume pe zi etc. Mai jos poți vedea toate beneficiile oferite de această aplicație.

  • posibilitatea de a adăuga task-uri prin comandă vocală;
  • organizarea și categorizarea rapidă;
  • concentrarea pe task-urile zilei – chiar dacă ai mai multe task-uri, aplicația va fi “atentă” (prin iluminare) doar la acele lucruri care trebuie rezolvate în ziua curentă;
  • în funcție de tipul task-ului, aplicația actualizează unitățile de măsură – astfel dacă îți propui să mergi 10.000 de pași pe zi, după introducerea numărului 10.000 îți va apărea automat cuvântul “steps”, sistemul funcționând similar și în alte cazuri care implică valori (8 ore de somn pe noapte, 8 pahare de apă pe zi, etc);
  • îți permiți să eviți aglomerația prin simplul fapt că această aplicație se bazează pe minimalism;
  • îți trimite notificări dacă încă nu ai bifat toate task-urile zilei;
  • necesită câteva zile de acomodare cu interfața.

Parallels Toolbox (Mac, Windows)

Parallels Toolbox este o “trusă de aplicații” care funcționează la fel de bine pe Windows ca și pe Mac. Citește mai jos ce vei putea face după instalarea ei.

  • capturi de ecran – dacă extensiile clasice pentru o astfel de activitate capturează doar ecranul vizibil, acestă aplicație “prelungește” captura fix cât ai nevoie – de exemplu în cazul capturii de ecran a unui infografic;
  • înregistrări video ale ecranului – pentru zilele în care ai de explicat lucruri colegilor iar un video face cât o oră de explicații;
  • capturi audio;
  • opțiune Free RAM – dacă lucrezi cu mai multe aplicații în paralel, acestă opțiune de eliberare a memoriei RAM îți poate fi utilă;
  • convertirea și redimensionarea mai multor imagini în același timp – dacă ai de lucrat zilnic cu imagini, această opțiune îți va fi extrem de folositoare (convertește rapid până la 100 de imagini);
  • prezentări fără întreruperi – atunci când ai de făcut o prezentare îți sare în ajutor punând pe “pauză“ notificările;
  • schimbarea rapidă a rezoluției monitorului;
  • găsirea duplicatelor din calculatorul tău pentru a economisi memoria.

Calzy (iOS)

Calzy este cel mai apreciat calculator pentru iOS. Ce îl recomandă?

  • designul minimalist;
  • singura aplicație de acest fel cu integrare cu atingere 3D;
  • sunete, atingeri haptice, 12 culori pentru temă;
  • zona de memorie din partea de sus – similar calculatoarelor manuale cu simbolurile “M+” și “M-” – aceste numere ajung în memorie printr-un simplu drag and drop;
  • istoricul calculelor – acesta este esențial dacă vrei să folosești o formulă anume pe viitor. Nu vei mai pierde timpul introducând-o pas cu pas ci doar vei căuta în istoric;
  • numerele de pe ecran pot fi scrise cu litere – acest beneficiu, alături de traducerea valorilor în peste 60 de limbi străine, te ajută atunci când ești în străinătate dar nu știi cum să pronunți un număr;
  • opțiunile “Tax+” și  “Tax-” care te ajută să calculezi o anumită taxă, a cărei formulă ai introdus-o anterior;
  • opțiunea de calculator științific.

Documents (iOS)

Documents este ca un coș pentru toate fișierele telefonului tău. Citind mai jos despre beneficiile sale vei vedea de ce.

  • manager minimalist de fișiere;
  • opțiune de citit și editat documente PDF, Word, Excel care anulează necesitatea unei alte aplicații;
  • posibilitatea de citire a ebook-urilor;
  • vizualizarea imaginilor, ascultarea melodiilor, și vizualizarea filmulețelor;
  • sincronizarea cu cele mai populare aplicații cloud: Google Drive, Dropbox, Box, iCloud, OneDrive;
  • stocarea documentelor descărcate pe telefon;
  • este gratuită.

[ps2id id=’Aplicații pentru o eficiență sporită’ target=”/]Aplicații pentru o eficiență sporită

Aplicațiile pentru sporirea eficienței te vor ajuta să te folosești de tehnologie pentru a economisi timp, acordându-le astfel importanța cuvenită lucrurilor care contează pentru tine, fie că e vorba de locul de muncă sau de viața personală.

Forest (iOS, Android)

Forest este poate una dintre cele mai vizuale aplicații pentru creșterea productivității. Citește mai jos cum te poate ajuta pe tine în timp ce tu ajuți lumea să devină un loc mai bun.

  • contribuie direct la productivitatea ta cu ajutorul unui grădini virtuale – plecând de la o frunzuliță, aceasta va crește pe măsură ce îți dedici timpului unui task și nu pui mâna pe telefon;
  • monitorizează timpul petrecut departe de telefon și în cazul proiectelor în echipă;
  • monitorizează cât timp petreci pe telefon, în afara perioadelor de lucru;
  • ajută la plantarea reală a unei păduri datorită parteneriatului dintre companie și un ONG care se ocupă cu plantarea copacilor. Potrivit aplicației fiecare pom virtual plantat îți aduce câteva monede iar când ai strâns suficiente monede, Forest dirijează un procent din profit spre ONG-ul Trees for the Future.

Blink (iOS, Android)

Blink este o aplicație care te ajută să monitorizezi camerele instalate acasă sau la birou. Este utilă mai ales dacă ai un job încărcat, dar vrei totuși să vezi ce au făcut copii în timpul zilei.

  • te înștiințează atunci când a avut loc o spargere, de exemplu;
  • este relativ ieftină – aplicația este gratuită dar camera video HD compatibilă este în jur de 100 dolari (prețul crește odată cu sporirea numărului de camere) – potrivit experților, acesta un preț minor în raport cu calitatea video obținută și simplitatea aplicației;
  • nu necesită un specialist pentru instalare – poți face chiar tu acest lucru în mai puțin de 10 minute, potrivit unui ghid pe iTunes;
  • include senzor de mișcare, senzori pentru apă, zgomotul creat de telecomanda auto;
  • senzori de temperatură – vei primi o notificare pe telefon atunci când temperatura din casă se schimbă brusc;
  • senzor la intrare – dacă cineva forțează intrarea în casă, vei ști în câteva secunde;
  • o cameră de 720p HD care îți poate trimite pe telefon, la cerere, capturi video live.

Google Calendar (Web, iOS, Android)

Reproiectarea de acum doi ani a aplicației pentru smartphone și adaptarea la aceeași linie grafică a variantei pentru Web face din Google Calendar una dintre cele mai apreciate aplicații din categoria sa. Citește mai jos pentru a afla câteva lucruri despre avantajele folosirii acesteia.

  • posibilitatea de a crea mai multe calendare, fiecare pentru scopul lui, de exemplu calendar pentru locul de muncă, calendar pentru proiectele personale și încă unul pentru evenimentele importante din familie;
  • posibilitatea de a adăuga notițe și atașamente evenimentelor, informații referitoare la dată, oră, locație, numele și funcțiile celor cu care te întâlnești, precum și numele de utilizator pentru persoanele cu care ai planificată o videoconferință;
  • opțiunea de invitare a colegilor la o ședință plus adăugarea unor informații despre locație;
  • posibilitatea de a vedea un an întreg – astfel vei avea o imagine de ansamblu atunci când stabilești etapele unui proiect;
  • opțiunea de căutare rapidă – anterior puteai căuta doar în evenimente. Acum însă căutarea s-a extins și la documente și contacte, precum și detaliile acestora;
  • opțiune pentru ora locală – dacă ai planificate întrevederi în afara țării, în zone cu fusuri orare diferite, vei putea vedea care este ora locală pentru a putea fixa o oră confortabilă pentru toate părțile;
  • posibilitatea de a găsi mai rapid o oră pentru ședință – o opțiune foarte utilă este sugerarea orei potrivite pentru ședință, odată ce ai bifat toate persoanele care vor participa. Google Calendar va scana calendarele fiecăruia și va găsi o oră la care sunteți toți liberi.

[ps2id id=’Aplicații pentru scris/notițe’ target=”/]Aplicații pentru scris/notițe

Aplicațiile pentru luat notițe au avansat mult de la notițele simple implicite oferite de smartphone. Acum, sincronizarea între dispozitive este la ordinea zilei, iar împărtășirea notițelor cu colegii vă va ajuta să fiți pe aceeași lungime de undă. Mai jos sunt cele mai populare aplicații pentru scris și luat notițe.

Notability (iOS, Mac)

Notability se află în top 10 aplicații de productivitate în iTunes. Acest lucru nu este surprinzător mai ales dacă luăm în calcul numeroasele beneficii.

  • scris de mână, desen precis (ci ajutorul unui pen), adnotarea PDFurilor, sublinieri;
  • posibilitatea de adăugare a fișierelor audio;
  • opțiunea de a scrie pe hârtie albă sau colorată, liniată sau neliniată;
  • posibilitatea de printare;
  • opțiunea de distribuire a “caietelor” colegilor;
  • importarea unor alte caiete din Dropbox, Google Drive, iCloud sau Box;
  • opțiune de sincronizare a notițelor cu fișierul audio – de exemplu, dacă participi la o conferință și mai scapi din cuvinte atunci când iei notițe, Notability sincronizează textul la varianta audio (dacă acesta se găsește pe YouTube sau Vimeo).

Bear (iOS, Mac)

Bear este o aplicație utilă atât pentru luat notițe cât și pentru scris cărți. Designul minimalist și simplitatea de folosire a cucerit multă lume. Citește mai jos pentru a afla despre toate avantajele de care te poți bucura.

  • folosirea capabilității Markdown, care ajută la flexibilitatea formatării textului;
  • dacă te poți lipsi de sincronizarea dintre dispozitive, Bear poate fi descărcată gratuit din AppStore. Pentru sincronizare va trebui să plătești 14,99 dolari pe an;
  • posibilitatea de a adăuga etichete pentru găsirea mai rapidă a notițelor – de exemplu, dacă ai vrea să cauți  notiță importantă scrisă acum un an tot ceea ce ai de făcut este să cauți după câteva cuvinte cheie. Poți adăuga și sub-etichetări. De exemplu “#articol/research, #articol/notite, #articol/interviuri” va crea eticheta “articol” cu trei sub-etichete, “research”, “notite” și “interviuri”;
  • posibilitatea de a crea legături între notițe diferite – poți crea mai multe notițe despre un subiect și apoi să le “îmbini” ca pe niște piese de puzzle;
  • opțiunea de a introduce capturi de ecran;
  • opțiunea de importare a notițelor din alte aplicații pentru scris dar și de exportare în .txt, .rtf, .html, .pdf, .jpg și .docx.

Appy Text (Windows Phone, Windows 10)

Appy Text este, potrivit creatorilor de la Windows, o aplicație pentru cei care folosesc des Notepad dar vor ceva în plus.

  • include mai multe variații de culoare – alb, gri, negru, sepia;
  • este minimalistă;
  • include mai multe stiluri de font: Light, Mono, Sans and Serif;
  • în varianta premium (0,99 dolari) are disponibile mai multe opțiuni:
    • mai multe taburi – astfel poți lucra la mai multe proiecte, trecând ușor de la unul la altul;
    • posibilitatea de scriere Markdown – dacă folosești des acestă opțiune Appy Text te “bucură” cu o previzualizare a ceea ce ai scris;
    • autosalvare.

Scrivener (iOS, Mac, Windows)

Scrievener este mai mult pentru scris articole și cărți decât pentru luat notițe. Prețul diferă între versiunea pentru iOS (19,99 dolari) și versiunile pentru Mac și Windows (45 dolari fiecare).

  • formatarea rapidă a textului;
  • mutarea cu ușurință a paragrafelor;
  • adăugarea de imagini, linkuri, etc. pentru partea de documentare a unei cărți;
  • vizualizarea de ansamblu a evoluției capitolelor sau paragrafelor;
  • setarea unor obiective – de exemplu 2000 de cuvinte pe zi;
  • posibilitatea de adăugare a etichetelor pentru o regăsire mai ușoară în momentul primei editări;
  • ușurința de adăugare a notelor de subsol;
  • posibilitatea de exportare în formate diverse, de la .doc și .rtf la .pdf, .txt, plus formatele speciale pentru ebookuri (.epub și .mobi).

Grammarly (iOS, Android, Mac, Windows, Web)

Dacă ai de trimis multe e-mailuri sau de scris texte în engleză, aplicația și extensia Grammarly nu trebuie să-ți lipsească. Mai jos poți afla de ce.

  • varianta aplicației pentru iOS și Android te ajută cu o tastatură performantă care îți corectează cuvintele în timp ce le scrii, în timp ce variantele pentru desktop și Web te ajută chiar mai mult pentru că îți sugerează virgule, forme verbale care se potrivesc mai bine și eliminarea unor adverbe inutile;
  • varianta premium (29,95 dolari lunar sau 139,95 dolari anual) pune ceva mai mult accent pe stilul scrisului, vocabular și structura frazelor;
  • identificarea greșelilor de scriere;
  • un instrument antiplagiat – Grammarly pentru desktop și web, în varianta premium include o opțiune de a vedea dacă un text este copiat – va apărea un procentaj de similitudine, dar și sursa;
  • extensia din browser (Safari, Firefox, Chrome) te ajută să identifici erori de scriere în aplicații precum Facebook, Twitter, LinkedIn, și Gmail;
  • identificarea englezei britanice și a celei americane precum și oferirea de sugestii de corectare pentru a păstra același registru.

[ps2id id=’Aplicații pentru editare foto&video’ target=”/]Aplicații pentru editare foto&video

Editarea foto sau video “din mers” te poate ajuta să economisești timp mai ales dacă astfel de taskuri fac parte din job description-ul tău. Mai jos poți citi câte ceva despre cele mai importante aplicații de acest tip.

Affinity Photo (iOS, Mac, Windows)

Affinity Photo este o alternativă ieftină – 19,99 dolari pentru iOS și 49,99 dolari pentru Windows comparativ cu aproximativ 240 dolari pentru Adobe Photoshop. Dintre abilitățile acesteia nu lipsesc:

  • opțiunile “Levels”, “Curves”, “Black and White”, “White Balance”, “HSL”, “Shadows” și “Highlights”;
  • reducerea zgomotului și corectarea imaginii;
  • afișarea unei previzualizări la fiecare pas al editării;
  • instrumente pentru îndepărtarea ochilor roșii și pentru evidențierea pomeților;
  • număr nelimitat de layere;
  • posibilitatea de exportare a imaginilor în formate precum PSB, PSD (extensia oficială a Photoshop), și ABR;
  • organizarea rapidă a folderelor cu imagini fără deranjarea editării;
  • opțiunea de “lichefiere” a imaginilor;
  • posibilitatea de îmbinare a mai multor imagini capturate de la distanțe focale diferite;
  • posibilitatea de a înregistra video procesul de editare;
  • posibilitatea de importare a imaginilor din Google Drive, Box, Dropbox, iCloud;
  • interfața minimalistă.

Lightroom (iOS, Android)

Creată de Adobe, Lightroom este ca un frate mai mic al Photoshopului; spre deosebire de acesta, nu poate altera detaliile particulare ale unei imagini, adăuga text sau imagini 3D asupra imaginilor. Ce poate face Lightroom? Citește mai jos pentru a afla.

  • sortarea imaginilor după ce sunt importate în baza de date a aplicației;
  • posibilitatea de fotografiere din aplicație pentru un mai bun control;
  • folosirea modului HDR (High Dynamic Range) pentru a extinde timpul de expunere, contribuind astfel la capturarea tuturor tonurilor luminoase ;și întunecate;
  • editarea non-distructivă – acest lucru înseamnă că poți reveni la imaginea inițială fără ca originalul să își piardă din proprietăți în urma editării;
  • editarea, corectare și ajustarea fotografiilor;
  • posibilitatea de modificare a culorilor, tonurilor, contrastului și timpului de expunere;
  • posibilitatea de a extinde un tip de editare la mai multe imagini dintr-un album;
  • aplicația este gratuită pentru Android și iOS, varianta pentru Windows sau Mac ajungând la aproximativ 140 dolari pe an, cu o capacitate de memorie în cloud de 1 TB.

Camera-M (iOS, Android)

După cum îi spune și numele, Camera-M te ajută să îți folosești camera telefonului pentru a face poze mai reușite. Uită de aplicația prestabilită și încearcă acestă aplicație ingenioasă care vine la pachet cu o serie de beneficii care nu trebuie ignorate.

  • posibilitatea de a realiza fotografii și video;
  • existența unui mod silent care este folositor mai ales atunci când fotografiezi păsări de aproape, de exemplu;
  • posibilitatea de apropiere a cadrului – opțiunea zoom;
  • posibilitatea de a realiza fotografii mai largi decât suprafața unei camere standard de smartphone;
  • posibilitatea de înregistrare ultra HD 4K;
  • opțiunea de a înregistra în 720p;
  • simplitate în folosirea aplicației;
  • posibilitatea de a alege între focalizare manuală și cea automată;
  • aplicația Android este gratuită dar este însoțită de reclame, în timp ce cea pe iOS costă 2,99 dolari.

LumaFusion (iOS)

LumaFusion este o aplicație pentru editare video, cu aplicații speciale pentru iPhone și iPad (19.99 dolari fiecare). Află mai jos ce poate face și de ce multă lume consideră acestă aplicație un concurent serios al iMovie.

  • editare multitrack;
  • posibilitatea de editare a formatului PAL;
  • exportul videoclipurilor fără pierderea calității;
  • posibilitatea de creare de videoclip special pentru a fi văzut pe verticală (pe iPhone, de exemplu);
  • editare J&L;
  • opțiune imagine în imagine;
  • corectarea culorii;
  • filtre video;
  • posibilitatea de a adăuga voce peste video;
  • animație keyframe;
  • o mare varietate de tranziții;
  • importare din iCloud, Google Drive, Box, Dropbox;
  • ajustarea fontului, culorilor, marginilor, umbrelor;
  • posibilitatea de realizare a capturilor din video direct din aplicație;
  • exportare rapidă în cloud și pe principalele platforme sociale.

Aplicațiile de productivitate te ajută atât să îți vezi de proiecte departe de telefon (Forest), cât și să îți gestionezi fișierele, să faci calcule complexe din câteva atingeri, să creezi planul pentru un proiect de mari dimensiuni și să îl îndeplinești cu succes și multe altele. Acestea îți economisesc timpul care altfel l-ai acorda unei planificări complicate și îți permit să te concentrezi asupra lucrurilor care contează cel mai mult, în fiecare zi.

Sursa foto: Pexels

Silvia Patriche :Cred că informarea este primul pas spre o dezvoltare continuă de durată. Scriu despre tehnologie, social media, și afaceri, aflu lucruri noi, dau mai departe. Citesc și recomand nonficțiune pe blog (http://www.silviapatriche.com/), sunt profi pe LinkedIn (https://www.linkedin.com/in/silviapatriche/), încerc să surprind lucruri faine pe Instagram (https://www.instagram.com/sylviapatriche/). Recent, am lansat un newsletter (https://tinyletter.com/plictisfree).

thebreak.ro utilizează fişiere de tip cookie pentru a-ți personaliza și a-ți îmbunătăți experiența. Ne-am actualizat politica de cookies pentru a integra în acestea si în activitatea noastră curentă cele mai recente modificări din Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în privința prelucrării datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea, te rugăm să parcurgi politica de cookies. Prin continuarea navigării confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. Politica de Cookies