Amenajarea biroului: creează-ți atmosfera ideală pentru lucru

La locul de muncă îți petreci cea mai mare parte a timpului, așa că este foarte important ca mediul de aici să fie pe placul tău și să te simți bine în el. Rezultatele acțiunilor tale de la serviciu depind mult de dispoziția pe care o ai. Dacă faci un lucru în momentele când ești stresat sau supărat, rezultatul nu va ieși chiar conform așteptărilor. Atmosfera din spațiul în care îți desfășori zilnic activitatea îți influențează productivitatea și gradul de energie, așa că e recomandat să acorzi importanță obiectelor care îți decorează biroul, precum și stilului în care vrei ca acesta să arate.

  1. Lumina din birou

Gradul de luminozitate din orice încăpere este important, cu atât mai mult cel din birou. O cameră prea întunecată nu este potrivită când vrei să lucrezi pentru că îți produce o stare de somn și nu vei dori decât să termini mai repede ce ai de făcut. Nici lumina prea puternică nu este bună, pentru că te incomodează când lucrezi la calculator. Desigur că ai vrea ca în birou să intre exact câtă lumină naturală ai nevoie, dar acest lucru nu se poate întâmpla mereu. Drept urmare, becurile și lămpile au un rol foarte important în crearea atmosferei perfecte pentru lucru. Poți alege unul sau mai multe tuburi cu LED care să îți lumineze biroul când afară este înnorat, sau în timpul iernii, când se întunecă foarte devreme. Lumina acestora nu este obositoare, ci dimpotrivă, este ideală pentru a nu te incomoda. În plus, iluminatul cu LED consumă mai puțină energie față de alte cel cu alte tipuri de becuri.

2. Culoarea pereților

Chiar dacă, de obicei, când alegi culoarea pereților te gândești doar la cât de bine vor arăta și la cum se vor potrivi cu mobila, ar fi bine să iei în calcul și efectul pe care acea culoare îl are asupra ta. Unele culori sunt potrivite pentru camerele în care te odihnești, cum este bleul, iar altele te energizează, ca în cazul nuanțele de roșu. Nu e recomandat să exagerezi cu roșul în biroul tău, dar o pată din această culoare te poate ajuta să te concentrezi la ce ai de făcut și să te simți plin de viață. Prea mult roșu te poate face irascibil și prea agitat. Pe de altă parte, o culoare care nu este recomandată pentru pereții din birou este cea portocalie. Deși reprezintă optimismul și vitalitatea, aceasta îți reduce puterea de concentrare pentru că te face să te gândești la petreceri și la distracție.

3. Mobilierul

Obiectele de mobilier bine alese vor face ca biroul tău să nu fie doar unul frumos amenajat, ci și unul în care documentele și toate obiectele de serviciu sunt organizate cum trebuie. Alege-ți o masă de lucru suficient de mare pentru ca tot ce folosești des să îți fie la îndemână: laptop, acte, pahar cu apă, pixuri, calendar de birou etc. Poți să ai și o minibibliotecă în birou, cu cărți pe care să le citești în pauză sau când te simți fără energie,  și niște rafturi spațioase și colorate, dacă așa îți plac, pentru că te vor ajuta să nu cauți mult documente mai vechi atunci când ai nevoie de ele. Alegerea mobilei îți oferă multă libertate pentru că poți îmbina într-un mod reușit efectul estetic – culoarea și modelul ei – cu efectul practic – dimensiuni, număr de rafturi sau alte caracteristici de acest gen.

Sursă foto: https://www.pexels.com

TheBreak :

thebreak.ro utilizează fişiere de tip cookie pentru a-ți personaliza și a-ți îmbunătăți experiența. Ne-am actualizat politica de cookies pentru a integra în acestea si în activitatea noastră curentă cele mai recente modificări din Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în privința prelucrării datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea, te rugăm să parcurgi politica de cookies. Prin continuarea navigării confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. Politica de Cookies