Amenajarea biroului de acasă – recomandări și exemple

Apropierea fizică față de un superviser și colegii de muncă nu reprezintă nicio garanție că munca se realizează mai eficient. Dimpotrivă, distragerile din mediul de la birou încetinesc adesea ritmul de lucru. Un studiu FlexJobs din 2016 a constatat că numai 7% dintre cei chestionați consideră că ar putea fi mai productivi în timp ce lucrează la birou, alături de colegi. Într-un astfel de context, nu e de mirare că și în România munca remote începe să prindă teren. Dacă și tu ai luat în calcul această posibilitate, organizează-ți biroul de acasă cu atenție. Avem câteva recomandări pentru tine.

Avantajele lucrului de acasă
Cum alegi locul biroului
Ce tip de birou ți se potrivește
Cum alegi celelalte elemente ce țin de birou

Avantajele lucrului de acasă

Dacă lipsa colegilor nu te deranjează, ci, dimpotrivă, îți face munca mai ușoară, într-un mediu mai liniștit, atunci lucratul remote este o soluție extraordinară. În plus, aduce chiar și mai multe avantaje:

  • Beneficiezi de o ambianță mai confortabilă – lucrezi în haine comode, asculți muzica preferată la volumul ales de tine și îți organizezi programul în funcție de necesitățile zilei;
  • Elimini drumul până la muncă, cel care adesea poate fura chiar și două ore zilnic;
  • Elimini presiunea supravegherii și ai o dispoziție mai relaxată;
  • De cele mai multe ori, ai un semnal mai bun la Wi-Fi;
  • Te poți concentra mai bine, pentru că nu mai ai zgomot de fundal provocat de alți oameni și nu vei mai avea parte de întreruperi în activitate.

Cum alegi locul biroului

Poziționează biroul de acasă într-o cameră unde semnalul Wi-Fi este foarte bun, cu siguranță vei avea nevoie de internet în munca ta și în comunicarea cu partenerii. Ideal ar fi ca acest spațiu să fie inundat de lumină naturală, element care stimulează activitatea intelectuală, dar și dispoziția, și te scapă de migrene. Dacă aceste două condiții au fost îndeplinite, asigură-te, de asemenea, că este un loc liniștit, netranzitat de restul familiei, astfel încât cei mici să nu deranjeze și cei mari să nu aibă nevoie foarte des de lucruri din acea cameră.

Oferă-ți suficient spațiu pentru a te organiza, nu izola biroul într-un loc îngust, în care să te înghesui și să te simți incomod. De asemenea, alege culorile acelui spațiu în tonuri neutre, pentru a nu obosi privirea. Vei petrece o lungă perioadă din zi acolo și trebuie să îți menții relaxarea.

Biroul tău de acasă poate fi o cameră separată sau parte dintr-un spațiu mai extins: împarte livingul în zone de interes și profită de faptul că, în timpul zilei, ceilalți membri ai familiei nu se odihnesc acolo. Poți converti în birou de acasă spații neconvenționale: dacă ai o casă, poți așeza biroul sub scară, la mansardă sau chiar pe terasă, în sezonul cald.

Ce tip de birou ți se potrivește

Biroul trebuie să te definească, vei petrece acolo o mare parte din zi. Dacă ai ocazia să lucrezi de acasă, personalizează acest spațiu conform gusturilor tale. Biroul trebuie să fie stabil și suficient de mare, cu o înălțime adecvată și, dacă preferi, cu un dulap sau sertare integrate pentru depozitare. Atunci când alegi biroul, trebuie să știi exact unde îl vei amplasa într-o cameră, deoarece acest lucru va determina dimensiunile sale. Ai posibilitatea să alegi dintre diferite tipuri de birouri: un birou ascuns, care este, de obicei, compact, economisind spațiu și „deghizat” ca alte piese de mobilier în interior. De obicei, astfel de birouri au un design minimalist, iar când sunt închise, arată ca un dulap obișnuit. De asemenea, blatul de lucru poate fi atașat la perete. Acesta este tipul de birou perfect pentru spații mici și poate fi închis atunci când nu este utilizat. Alegerea unui birou (mărimea, forma, configurația, materialul, finisajul) depinde în mare măsură de persoana care îl va folosi.

Corpurile de colț sunt, de asemenea, potrivite în special pentru încăperile mici, deoarece nu ocupă mult loc, dar oferă destul spațiu pentru un laptop sau tastatură și suprafață suficientă pentru scris. Mobilierul cu formă dreptunghiulară și în formă de L este clasic și oferă un loc extins pentru scris, computere, staționare și accesorii de birou. Aceste birouri pot fi părți de mobilier destul de solide și deseori prezintă modele de lux.

Birou clasic

Dacă ești o persoană cu gusturi clasice, mai conservatoare, alege mobilă masivă și o bibliotecă plină de cărți care să te inspire. Un birou din lemn masiv, elegant, sculptat manual, pe care să-ți așezi accesorii precum un un glob terestru sau un stilou cu penița de aur, pentru semnarea contractelor, te-ar putea stimula în munca ta.

Birou modern

Dacă, dimpotrivă, ești genul modern, minimalismul este stilul tău. Alege linii drepte, materiale ușoare, culori deschise, înviorate de un accent de culoare (lampa, scaunul sau un sertar).

Biroul modern poate fi o simplă placă de lemn care coboară din perete, camuflată în restul timpului, dar și un model de mobilier multifuncțional: poate fi folosit atât ca birou, cât și ca masă de dining.

Birou feng shui

Pentru că vorbim de eficiență și performanță, e posibil să vrei să iei în calcul orice influență benefică. De aceea, poți ține cont de principiile feng shui, pentru maximizarea rezultatelor muncii tale de acasă.

Cu cât energia este mai bună în biroul tău, cu atât este mai bună calitatea propriei tale energii. Feng shui-ul bun nu este doar despre lucrurile care arată bine. O cameră poate fi atrăgătoare și bine concepută, dar să nu aibă elemente care sunt esențiale pentru un feng shui bun.

Lemnul este alegerea de material feng shui în cazul nostru. Nu numai că aduce energie naturală în spațiul tău, dar are și o calitate de vibrație a energiei. Forma poate fi dreptunghiulară sau de L și este important ca una dintre fețe să fie deschisă, pentru a încuraja fluxul de energie. Birourile ovale sau pătrate nu sunt recomandate.

Cea mai avantajoasă plasare a biroului se află în așa-numita poziție de comandă feng shui. Este locul din care poți vedea ușa camerei, nu ești în linie cu ea și ai un zid solid în spate.

Cum alegi celelalte elemente ce țin de birou

Și alte elemente sunt importante pentru biroul de acasă: scaunul, computerul sau accesoriile de birou.

Scaunul

Iată câteva repere, atunci când alegi scaunul de birou:

  • Spătarul trebuie să fie reglabil și să urmeze forma coloanei vertebrale.
  • Picioarele trebuie să se odihnească pe podea confortabil. Dacă nu, reglează înălțimea scaunului sau adaugă un suport pentru picioare.
  • Suportul brațelor trebuie să fie aproape de corp și să lase umerii să se relaxeze.
  • Înălțimea suportului brațelor trebuie să fie ajustabilă și să se potrivească bine cu înălțimea biroului. Acest lucru va împiedica tensionarea umerilor.
  • Dacă este posibil, perna trebuie să aibă spumă cu memorie. Alte perne se uzează repede și fac șederea incomodă.

Computerul

Pentru alegerea celui mai bun computer, iată câteva sugestii:

  • Chiar dacă vei lucra de acasă, e foarte probabil să fie nevoie să-ți muți calculatorul, la întâlnirile cu partenerii. Alege un laptop ușor, care să fie simplu de purtat atât dintr-o cameră într-alta, cât și dintr-un loc într-altul.
  • Alege un sistem de operare familiar și performant. Studiază reperele care fac un calculator să fie performant. Ține minte că trebuie să funcționeze perfect pentru a susține programul tău de lucru de acasă. Asigură-te că bateria este una de calitate, pentru a nu fi afectat de o pană de curent și astfel să-ți pierzi toată munca.
  • Stabilește-ți bugetul. Gândește-te bine: este o investiție pentru durabilitatea și continuitatea muncii tale de acasă.

Accesoriile de birou

Probabil cel mai important factor este funcția. Poate că, doar pentru a te face să zâmbești într-o zi stresantă, este suficient să ai o decorațiune simpatică sau o fotografie înrămată, cu cei dragi. Decide mai întâi de ce ai nevoie de accesoriul respectiv.

Anumite culori, materiale și stiluri se potrivesc, altele nu. Dacă ai un birou modern, poate că un glob al lumii reinterpretat sau o statuetă neconvențională ar putea aduce un plus de stil. Stabilește și o gamă cromatică, pentru unitatea biroului.

Dacă ai un birou mic, ia în calcul și un suport pentru organizarea tuturor obiectelor ce vor sta pe birou. O mapă pentru dosare, o etajeră pentru foi de hârtie, un suport pentru obiecte de scris și alte lucruri utile ar putea completa decorațiunile.

Acestea au fost recomandările noastre pentru organizarea biroului. Sperăm să te simți inspirat și să iei cele mai bune alegeri pentru a livra performanță și a te simți confortabil în spațiul tău. Succes!

Sursa foto: Shutterstock

Diana Duca :

thebreak.ro utilizează fişiere de tip cookie pentru a-ți personaliza și a-ți îmbunătăți experiența. Ne-am actualizat politica de cookies pentru a integra în acestea si în activitatea noastră curentă cele mai recente modificări din Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în privința prelucrării datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea, te rugăm să parcurgi politica de cookies. Prin continuarea navigării confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. Politica de Cookies