Cum poți să creezi mai multe emoții pozitive la birou? 3 modalități de a avea angajați mai fericiți

Birouri cool în stil Google, bonusuri de performanță și teambuildinguri în locuri exotice – angajatorii se întrec în a găsi acele beneficii care să îi motiveze pe cei mai valoroși angajați și să îi rețina cât mai mult timp în companie. Pe de altă parte, experții în psihologie organizațională susțin, bazându-se pe studii și sondaje, că fericirea la birou este primul ingredient de care managerii ar trebui să se preocupe – un ingredient bazat pe întelegerea clară a viziunii companiei, pe sentimentul muncii cu un scop și pe relații foarte bune.

Sună excelent, dar cum poți face asta? Dacă viziunea companiei și scopul muncii pot fi considerate subiecte complexe, care sunt stabilite mai degrabă de către fondatorii companiei și nu pot fi influențate sau modificate atât de ușor, relațiile profesionale de zi cu zi reprezintă o arie în care toți managerii pot găsi soluții practice, concrete, pe care să le aplice pentru a crea mai multe emoții pozitive la birou.

În continuare, îți sugeram 3 măsuri pe care le poți implementa pentru a mări satisfacția angajaților:

Ajuta-i să câștige timp și fă-le viața mai ușoară

De la instrumentele de lucru de zi cu zi până la beneficiile extra-salariale, se pot găsi modalități ingenioase de a reduce activitățile consumatoare de timp sau volumul hârtiilor și documentelor care nu sunt neaparat necesare. De exemplu, aplicațiile pentru mobil sau tableta care le permit angajaților să introducă în sistem, în timp real, informații de pe teren, date despre clienți sau cereri de decontare a cheltuielilor le vor ușura munca și le vor mări productivitatea.

De asemenea, în loc să le oferi bonurile de masă în format tiparit, le poți înlocui cu un card cu tichete electronice. Nu doar ca vei salva niște copaci de la tăiere (iar generația tânără este în mod deosebit preocupată de starea planetei), dar îi vei ajuta și să economisească timp la supermarket, plătind mai rapid și fară să mai calculeze câte produse se încadrează pe un anumit număr de bonuri.

De câte ori este posibil, permite-le angajaților să lucreze de acasă sau să-și personalizeze intervalul orar de lucru. Și renunța la ședițele lungi și dese care se pot rezolva printr-un schimb de mesaje prin email sau mesagerie internă.

Facilitează-le progresul în activitatea cotidiană

În cartea lor, „Principiul progresului”, cercetătorii Teresa Amabile și Steven Kramer descriu cum au rugat 238 de persoane, din 26 de echipe de proiect din 7 companii, să țina un jurnal zilnic despre ceea ce li se întâmplă la serviciu, adunând în total circa 12.000 de însemnari. Ei au descoperit că lucrul care îi motiva cel mai mult era înregistrarea unui progres în cadrul unei activități semnificative. Printre evenimentele care semnalează progresul se număra micile victorii, descoperirile, pașii înainte și atingerea obiectivelor.

Iar pentru ca managerii să contribuie la crearea unei vieți profesionale interioare pozitive a angajaților, ei trebuie să creeze factori catalizatori care susțin munca (precum permiterea autonomiei și a circulației ideilor sau asigurarea de timp și resurse suficiente), dar și oamenii (prin respect, încurajare și sprijin emoțional).

Permite-le se dedice unor proiecte personale

Aproape toți oamenii au un hobby sau o pasiune extra-serviciu dar, probabil, puțini speră să îi poata dedica timp, din când în când, chiar la locul de muncă. Iar când șeful lor le permite acest lucru, nu pot fi decât recunoscători.

De exemplu, directorul TED, Chris Anderson, le oferă angajaților o zi liberă odata la doua săptămâni, numită „miercurea studioasă”, în care aceștia trebuie să studieze ceva pe cont propriu. Cum se asigură că nu vor petrece ziua liberă pe Facebook sau uitându-se la filme? Simplu: ei trebuie să țină un discurs în stilul consacrat TED Talks, în fața tuturor colegilor, în care să prezinte ceea ce au învățat. Ce oportunitate mai buna de a afla lucruri noi, de a-i ajuta pe angajați să-și îmbunătățească abilitățile de prezentare și de a câștiga, în același timp, aprecierea lor? Cu siguranța, în majoritatea companiilor se pot identifica oportunități asemănătoare, adaptate specificului industriei.

După cum ai văzut mai sus, nu toate modalitățile de motivare a angajaților trebuie să presupună investiții costisitoare sau eforturi logistice mari. Cuantumul salariului său siguranța locului de muncă sunt, evident, beneficii fundamentale și foarte apreciate. Însă pentru oameni sunt extrem de importante și aspectele intangibile, precum timpul, comunicarea sincera și prietenoasă sau dezvoltarea personală. Companiile care știu să le ia și pe acestea în calcul sunt cele care au, pe termen lung, angajații cei mai satisfăcuți și mai loiali.

Sursa foto: Shutterstock

Iulia Bretea :

thebreak.ro utilizează fişiere de tip cookie pentru a-ți personaliza și a-ți îmbunătăți experiența. Ne-am actualizat politica de cookies pentru a integra în acestea si în activitatea noastră curentă cele mai recente modificări din Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în privința prelucrării datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea, te rugăm să parcurgi politica de cookies. Prin continuarea navigării confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. Politica de Cookies