Profită de timpul petrecut pe drum. Ascultă un podcast și fii cu un pas înaintea tuturor

Ce poate începe ca un hobby în timpul liber, se poate transforma într-o afacere proprie. Iar acum, oricine poate fi la curent cu noutăți din lumea startup-urilor și a investițiilor, sau chiar familiariza cu noțiuni tehnice de programare în timp ce este în trafic, pedalează sau gospodărește.

Podcast-urile au devenit un mediu puternic de distribuire a poveștilor, a informațiilor de specialitate, interviurilor cu personalități importante și un ajutor pentru cei care vor să valorifice orice moment în scopul educării.

Ce este un podcast
De ce ți-ar prinde bine să asculți podcast-uri
Tipuri de podcast – sau la ce să te aștepți
Unde găsești podcast-uri interesante
15 recomandări de podcast-uri ce-ți hrănesc curiozitățile

Ce este un podcast

Podcast-urile sunt fișiere audio sau video înregistrate şi distribuite pe internet, de obicei gratuit. Sunt o modalitate accesibilă de a transforma o activitate de rutină în una educativă, fără să fii nevoit să citești printre rânduri în timp ce ești atent pe unde mergi.

Aplicația ITunes a redat pentru prima data acest tip de format în 2015. După prima mențiune într-un articol ce încerca să clarifice noul mediu disponibil, denumirea a rămas podcast –  de la IPod și englezescul broadcast. În România a căpătat însemnătate în ultimii doi ani.

La baza distribuției fișierelor multimedia stă tehnologia Web-Feed și formatele de sindicalizare de conținut – RSS și ATOM. Acestea permit distribuția fișierelor pe mai multe platforme, salvarea în aplicații dedicate și descărcarea în telefon. Utilizatorii se pot abona la canalele preferate și sunt notificați când apare un nou episod.

Spre deosebire de radio, ideea de podcasting adaugă elemente de streaming video, audiobooks și social media pentru a crea un amestec inteligent, unic. Privește-o ca pe coloana sonoră a vieților noastre moderne, personalizată pentru audiențe interesate de altceva decât ce le este servit la radio, la TV sau în newsfeed-ul de Facebook.

De ce ți-ar prinde bine să asculți podcast-uri

Cu un conținutul specific și specializat, podcast-urile se adresează unor audiențe restrânse, cu adevărat interesate de conținutul difuzat. Este o modalitate excelentă de a învăța lucruri noi și de a aduce în discuție ulterior subiecte interesante la birou sau la o ieșire cu prietenii. Alte beneficii au legătură cu accesibilitatea și portabilitatea:

  • primești notificări automate cu ultimele noutăți, odată abonat la un podcast
  • poți descărca fișierele pentru a le asculta mai târziu sau reveni asupra secțiunilor mai interesante, deci este o activitate ideală când nu ai acces la internet
  • găsești cel puțin un podcast care dezbate într-o formă energică și îndrăzneață subiectele care te preocupă, indiferent cât de cât de out of the box sunt interesele tale
  • îți antrenezi mintea și atenția în orice moment
  • ești conectat cu știrile din întreaga lume, fără să fii nevoit să citești articole sau să fii întrerupt de reclame intruzive
  • poți aprofunda pronunția în limba engleză, deoarece ai acces la o colecție valoroasă de podcast-uri străine.

Tipuri de podcast – sau la ce să te aștepți

Site-urile dedicate construiesc în jurul lor o comunitate de ascultători pasionați de diverse domenii și implicați în procesul de feedback. Prin urmare, chiar dacă ești începător și nu știi ce să asculți, vei fi ghidat de evaluările și comentariile celorlalți.

Iată cele mai populare tipuri de podcast:

  • Podcast tip interviu – este formatul clasic de podcast. În fiecare episod, gazda intervievează un alt oaspete și pune accent pe expertiza într-un anumit domeniu sau pe povestea sa de viață.
  • Podcast tip dezbatere – un grup restrâns de 2-4 gazde dezbate argumentat câte un subiect în fiecare episod.
  • Arta narațiunii – poartă ascultătorii prin arta narativă cu povești captivante. Este o metodă de relaxare plăcută atunci când vrei un moment de detașare.
  • Podcast tip știri – gazdele și invitații dezbat ultimele știri. Partea interesantă stă în interacțiunea lor și perspectivele diferite privind același eveniment.
  • Alte tipuri de podcast  – dezbateri din lumea virtuală a jocurilor pe calculator, analize a filmelor și serialelor, monologuri pe diverse subiecte, povești ficționale, podcast-uri de muzică, etc.

Unde găsești podcast-uri interesante

Fiecare podcast are în mod obișnuit un site web unde găsești cele mai noi episoade cu o scurtă descriere și le poți descărca pentru mai târziu. Opțiunea de descărcare face podcast-urile accesibile în orice moment, pe calculator sau pe telefonul mobil.

Credeai că ai nevoie de o aplicație specială? Poate folosești deja cel puțin una care îți pune la dispoziție o varietate de podcast-uri. Iată doar câteva exemple:

15 recomandări de podcast-uri ce-ți hrănesc curiozitățile

Conform unui studiu derulat anual în SUA, în 2018 publicul consumator de podcast-uri este în continuă creștere, dar cu pași mărunți. În vreme ce un procent de 64% dintre respondenți declară că este familiar cu termenul de podcast, doar 17% ascultă săptămânal. Unul dintre motivele reticenței este volumul copleșitor de emisiuni.

Pentru a te elibera de povara căutărilor, ți-am pregătit o selecție a celor mai bune podcast-uri străine și românești, cu link către sursă.

  • Venture Studio cu Dave Lerner, profesor de antreprenoriat și investitor angel la New York

Invitații din lumea investițională te pun în temă cu experiențele și așteptările lor de la fondatorii de startup. Capeți o înțelegere cuprinzătoare asupra economiei și o viziune mai ascuțită pentru afaceri.

  • TWiStartups cu Jason Calacanis, antreprenor, blogger și investitor angel

Invitații săi sunt investitori angel care discută despre strategii de investiții, portofolii și oportunități. Insight-urile te vor ajuta să înțelegi cum poți obține finanțare pentru o idee de afaceri și susținere pentru dezvoltarea ei.

Balderton Capital este o companie britanică, care investește în piața startup-uri din domeniul tehnologiei. Edițiile săptămânale sunt susținute de cei mai mari experți în investiții și reprezentanți ai acceleratoarelor și hub-urilor europene.

Podcastul aduce în discuție ultimele tendințele din domeniul tehnologiei și culturii, știri și evoluția software. Vei găsi interviuri cu experți din industrie, lideri de afaceri și voci interesante din întreaga lume. Episoadele apar săptămânal și au o durată de aproximativ 40 de minute.

Discuții academice despre antreprenoriat susținute de absolvenți ai universității, alături de lideri antreprenori. Interviul cu Elon Musk prezintă predicțiile sale despre inteligența artificială, energia regenerabilă și explorarea spațiului. Interviul urmărește călătoria lui Musk de la primele sale apariții pe scena antreprenorială, până la visul său de a coloniza planeta Marte în următorii 20 de ani.

Prelegerile sunt susținute de investitori și antreprenori care explorează strategii de afaceri, de la dezvoltare de produse până la promovare și vânzări.

Interviurile săptămânale se adresează unor antreprenori, experți, traineri și performeri de top. Este ca și cum ai avea acces la o conferință care reunește cele mai interesante povești de business din România, doar că o asculți în tihnă, oriunde te afli.

Amanda este consultantă de business pentru femeile cu aspirații mărețe. Podcast-ul oferă viziune, sfaturi și motivație pentru începerea, dezvoltarea și succesul unei afaceri proprii. Podcast-ul explorează subiecte și provocări specifice femeilor antreprenor, urmate de sfaturi acționabile.

  • Wonder cu Kalika Yap, antreprenoare și investitoare

Podcast-ul reunește reprezentate ale organizației antreprenorilor – femei lider care uimesc și inspiră cu succesul lor. Invitatele vorbesc liber despre provocările pe care le-au întâmpinat în drumul lor către succes.

  • TechVolution cu Adrian Boiologu, jurnalist și fondator al rețelei de podcasturi românești City Podcast

Subiectele vizează ultimele tehnologii apărute, companii de software, aplicații și gadget-uri care schimbă viața.

Vei găsi un amestec de discursuri pe teme de antreprenoriat, interviuri despre afaceri și marketing, dezbateri aprinse și sfaturi motivaționale. Subiectele principale sunt din zona de tech, antreprenoriat, media și cultură, iar discuțiile cu diverse celebrități prezintă perspective interesante, mentalități și obsesii cu privire la ceea ce se întâmplă în lume.

În interviurile sale cu oameni de succes precum Tony Robbins,  Seth Godin sau Katie Couri, Tim îi provoacă să-și mărturisească strategiile în materie de gestionare a timpului și de productivitate. Episoadele pun în lumina ascultătorilor tacticile pe care oamenii performanți le folosesc pentru a avea succes în afaceri, artă și sport.

Subiectele sunt despre industria creativă, tendințe de digital, blogging, evenimente, media, design publicitar și start-up tot din zona creativă. În intervalul de o oră artiști, actori și figuri cunoscute ale publicității românești vorbesc despre expertiză, experiență și proiectele în care au crezut. Fiecare podcast are un rezumat al subiectelor abordate, ideile de bază și citatele mai însemnate.

Este un podcast bilunar cu un format tip interviu. Invitații din zona creativă (scriitori, artiști, muzicieni, fotografi, etc) vorbesc despre experiențe, frici și încercări, curaj și evoluție. Poveștile sunt autentice și inspiraționale. Cadența discursurilor te va purta pe meleagurile magice ale poveștilor spuse pe bune.

Pentru momentele de relaxare, episoadele lui Alice au ca format storytelling-ului și, pe alocuri interviuri cu oameni interesanți, tot din lumea creativă. Cu toate astea, personajele principale sunt mereu fricile cotidiene, tratate cu mult umor și empatie. Concluzia este că în fața anxietăților de zi cu zi, poate nu suntem foarte diferiți, deci ne-ar prinde bine să facem haz din când în când.

În ultimii ani, podcast-urile au crescut în popularitate și acoperă acum o gamă foarte largă de subiecte. În loc să asculți același playlist în drum spre birou, lasă-te absorbit de un podcast interesant și rafinează-ți viziunea despre lume.

Sursă foto: Unsplash, Shutterstock

Diana Florea :Absolventă de relații economice internaționale, am poposit o vreme în domeniul marketingului digital. Sunt pasionată de ceea ce fac și cutreier internetul în căutare de articole, publicații și noutăți din domeniu și nu numai. Între timp, fac content writing și împărtășesc cu drag ce mă inspiră.

thebreak.ro utilizează fişiere de tip cookie pentru a-ți personaliza și a-ți îmbunătăți experiența. Ne-am actualizat politica de cookies pentru a integra în acestea si în activitatea noastră curentă cele mai recente modificări din Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în privința prelucrării datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea, te rugăm să parcurgi politica de cookies. Prin continuarea navigării confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. Politica de Cookies