Dacă nu fumezi, nu ai niciun motiv să începi, iar dacă deja o faci, ar fi cazul ră renunți. Ce faci, totuși, dacă nu vrei să renunți? Producătorul de țigarete PMI invită fumătorii să descopere conceptul unsmoke, pentru un viitor dominat de alternative mai puțin dăunătoare de a savura produsele din tutun.
Cu 47 de țări în care fumătorii au trecut deja la fumatul fără fum, IQOS cucerește și piața americană, pentru a transforma anul UNSMOKE într-o realitate cât mai palpabilă.
În urma unui studiu științific riguros, vânzarea peste ocean a dispozitivului care încălzește tutunul în loc să îl ardă a fost aprobată de Administrația pentru Alimente și Medicamente a Statelor Unite ale Americii (FDA). Concluziile oficiale au arătat că folosirea IQOS generează o cantitate mai mică de substanțe toxice față de fumatul obișnuit.
Anul UNSMOKE reprezintă un îndemn oficial, adresat atât fumătorilor, cât și nefumătorilor, autorităților de reglementare și agenților de schimbare din întreaga lume, în care viitorul să fie mai bun pentru cei 1,1 miliarde de fumători și pentru toți cei apropiați lor.
Inițiativa companiei Philip Morris International pornește de la o realitate simplă: cu toate eforturile globale pentru descurajarea fumatului, anul 2025 ne va găsi cu un număr similar de fumători, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății.
Eforturile companiei în direcția unui dialog extins cu privire la importanța alternativelor fără fum au culminat cu decizia Administrației pentru Alimente și Medicamente a Statelor Unite ale Americii (FDA) de a da acordul pentru punerea în vânzare în SUA a dispozitivelor electronice care încălzesc tutunul.
Aflată în subordinea guvernului american, FDA a fost mandatată în anul 2009 și cu reglementarea produselor din tutun. IQOS este primul dispozitiv electronic fără fum avizat de instituția americană pentru a fi vândut pe piața locală.
Companiei Philip Morris International i-a fost acordată comercializarea dispozitivului IQOS și a rezervelor de tutun. Distribuția produselor IQOS va fi asigurată de subsidiara Altria.
Spre deosebire de țigările obișnuite, dispozitivul IQOS încălzește tutunul în loc să îl ardă, iar astfel generează aerosoli impregnați cu nicotină. FDA a declarat că vânzarea IQOS și a accesoriilor sale corespunde normelor de protecție a sănătății publice.
Credit foto: Shutterstock