O etapă a maturizării este atunci când realizezi că există deprinderi cu care te-ai format și aspecte ale personalității pe care le poți schimba. Fie că îți dorești să pui bazele unei afaceri de succes, să menții relații puternice sau să-ți îmbunătățești orice aspect la vieții, totul începe de la a știi cine ești în prezent și cine ai vrea să devii.
Iar cele mai bune cărți de dezvoltare personală sunt cele prin care te descoperi și te reinventezi. Poate o carte într-adevăr să îți schimbe viața? Dacă te trezește din amorțeală și te determină să acționezi, ziua de mâine poate să înceapă diferit.
Top 12 cărți dezvoltare personală
Ghid practic de setare și atingere a obiectivelor personale
Top 12 cărți dezvoltare personală
Cum nu orice carte motivațională este suficient de tactică, încât să influențeze definitiv modul de gândire și comportamentul în viața de zi cu zi, am pregătit un top al celor mai bine scrie cărți de dezvoltare personală, urmate de un ghid practic pentru a pune în aplicare ideile care rezonează cel mai bine cu viziunea ta de dezvoltare.
#1 Inteligența Emoțională, Daniel Goleman
De câte ori ți-ai dorit să-ți fi controlat impulsurile sau emoțiile în momente tensionate, cu atât mai mult într-un context profesional? Prin conștientizare de sine, autodisciplină și empatie, cartea arată cum să gestionezi situațiile complicate, fără impulsul inițial de a te auto-sabota emoțional.
Daniel Goleman aduce în discuție superioritatea inteligenței emoționale asupra inteligenței intelectuale. Majoritatea oamenilor sunt de părere că inteligența emoțională înseamnă capacitatea de a înțelege sau influența emoțiile celorlalți, însă este mult mai important să putem identifica și gestiona propriile emoții.
#2 Creierul povestea noastră, David Eagleman
Ce este realitatea și cine ești “tu”? Cum iei decizii și de ce ai nevoie de alți oameni? Dar mai ales, ce se întâmplă în capul tău? Specialistul în neuro științe, David Eagleman, introduce cititorii în universul propriului creier, micro fabrica de percepții asupra realității imediate.
Fizica cuantică nu va mai fi un domeniu abstract sau inaccesibil. Cartea explică cum experiențele modelează structura creierului, iar creierul modelează la rândul lui viața. Unul dintre cele mai inedite concepte abordate este neuroplasticitatea – capacitatea creierului de a-și modifica structura și funcțiile de-a lungul vieții. Practic, capacitatea noastră să ne reinventăm de la zero și să învățăm absolut orice ne propunem.
Documentarul What Is Reality realizat de BBC explorează pricipalele conceptele din cartea lui David Eagleman.
#3 Quiet – Puterea introvertiților într-o lume asurzitoare, Susan Cain
Mai spune și tu ceva. Nu mai fi așa sensibil. Iei lucrurile prea în serios. Treci peste timiditate. Sunt comentarii cu care se confruntă adesea introvertiții, într-o lume ce pare dominată de oameni vocali, siguri pe ei și puși pe fapte mari.
Indiferent pe ce parte a baricadei ești, cartea o să te inspire să fii tu, așa cum simți. Să asculți sau să inițiezi discuții, să lucrezi în echipă sau individual, să inovezi, să te încarci cu energia oamenilor sau cu momente de liniște și solitudine. Lumea devine un loc mai primitor când ne acceptăm, suntem încrezători și ne urmăm pasiunile. Pe Susan Cain o poți asculta oferind și un super discurs într-o ediție TedTalk.
#4 Arta subtilă a nepăsării, Mark Manson
Cartea lui Mark Manson este un manifest nonconformist pentru sinceritate și asumare a propriilor temeri, greșeli și incertitudini. Departe de a fi o lectură motivațională, cu citate alese sau povești înduioșătoare, cartea te pune în fața unor adevăruri dureroase și a responsabilității de a-ți schimba singur destinul. Afirmațiile sunt susținute de cercetări academice, iar soluția nepăsării este departe de a fi o soluție a indiferenței.
Pe Mark îl poți citi pe blogul personal, unde te poți abona și la newsletter pentru pastile de luciditate și inițiativă.
#5 Distruge-ți obiceiurile nocive. Cum să-ți determini mintea să lucreze în favoarea ta, Joe Dispenza
Breaking the habit of being yourself este un titlu îndrăzneț și o perspectivă în afara oricărui tipar. Îmbinând cercetări din sfera fizicii cuantice, neuroștiințelor, chimiei creierului, biologiei și geneticii, autorul susține că nu suntem condamnații genelor noastre sau ai unui anumit comportament tot restul vieții. Dacă suntem triști, nemulțumiți, nesiguri sau în orice alt fel, putem schimba realitatea în care trăim, schimbând tiparul comportamental cu care ne-am obișnuit.
Cel de-al doilea volum al lui Joe Dispenza – Antrenează-ți creierul – tratează în amănunt tehnicile de transformare mentală, documentate științific pe parcursul celor două volume.
#6 Grit – Puterea pasiunii și perseverenței, Angela Duckworth
La granița dintre pasiune și perseverență, nu talentul este cel care deschide calea spre succes, ci ceea ce Angela Duckworth numește grit. Grit este despre a fi perseverent chiar și atunci când drumul este pietruit pentru că exact impedimentele ne conduc către succes.
Pe Angela o poți asculta și într-un TedTalk celebru în care se folosește de o poveste personală pentru a arăta cum perseverența dictează, de fapt, succesul, nu geniul sau o formă de talent înnăscut.
#7 Autoportretul scriitorului ca alergător de cursă lungă, Haruki Murakami
În spatele poveștilor suprarealiste ale lui Murakami, stă un om care și-a înfrânt slăbiciunile exersându-și voința în mod sistematic. Scriitor și alergător de curse lungi, volumul lui Murakami este compus din fragmente de jurnal, eseuri și amintiri care poartă cititorii prin vâltoarea încercărilor și extazul reușitei.
#8 Puterea prezentului, Eckhart Tolle
Tradusă în peste 33 de limbi, mesajul cărții este cât se poate de simplu: dacă vrem să fim fericiți trebuie să fim prezenți. Cartea ne încurajează să scăpăm din capcana regretelor legate de trecut sau a anticipării continue cu privire la viitor, care adesea ne face să fim anxioși.
Devenind ancorați în ”acum” recăpătăm control, echilibru și putere. Pe Eckhart Tolle îț poți asculta când ai un moment de răgaz, iar audio-ul poate o fi o bună inițiere în arta meditației.
#9 Începe cu ce nu-ți place – Brian Tracy
Eat the frog sau mănâncă broasca este e recomandare de a schimba felul în care abordezi sarcinile zilnice. Broasca reprezintă cel mai incomod task de pe lista zilnică de to do, cel pe care îl lași mereu la urmă, dar a cărui amânare te consumă emoțional.
Brian Tracy vine cu o soluție în 21 de pași pentru management-ul timpului și al energiei, care are la bază doar trei principii: capacitatea de decizie, disciplină și determinare. Toate sunt la tine, deci tu ești responsabil să le pui în practic de la început.
#10 De la bine la excelent, Zig Ziglar
Zig Ziglar este un izvor de inspirație și idei tactice pentru profesioniștii din orice industrie. Scopul zecilor de cărți pe care le-a scris este să îmbunătățească cariera oamenilor prin strategii de vânzare, fie că este vorba de idei, produse, servicii sau promovarea propriilor aptitudini. Motto-ul său este „Vânzarea nu este ceva ce îi faci cuiva, este ceva ce faci pentru cineva.”
Cartea De la bine la excelent provoacă cititorul să-și îmbunătățească starea de spirit și nivelul de energie pentru că adesea obstacolul principal în calea succesului este reținerea de a îndrăzni.
Alte cărți de căpătâi scrise de același autor sunt Motive pentru a zâmbi, Pe culmile succesului, Dincolo de vârf, Arta vânzării.
#11 Drive: Ce anume motivează cu adevărat, Daniel H. Pink
Fie că lucrezi în domeniul resurselor umane sau ești pur și simplu curios să descoperi ce anume îi face pe oameni să fie împliniți la birou sau în viața profesională, cartea lui Daniel Pink este o sursă bună de cercetare. Construit sub forma unui manual ușor de parcurs, acesta prezintă idei practice și strategii de dezvoltare a propriei persoane și a celorlalți.
Secretul satisfacției și a performanței ridicate nu este recompensarea financiară, ci nevoia umană de ne dirija propriile vieți, de a inova și de a vedea rezultatele muncii noastre. Cu alte cuvinte, avem nevoie să ni se acorde încredere și autonomie.
#12 Cele 7 deprinderi ale persoanelor eficace, Stephen R. Covey
Încheiem topul cu cea mai influentă carte de dezvoltare personală, o lectură clasică și de actualitate, în același timp, pentru literatura de specialitate.
Ceea ce Steven Covey numește “nordul adevărat” este etica personală, valorile care ne pot îmbunătăți productivitatea și ne ajută în demersul personal de atingere a obiectivelor. Cartea se axează pe trei teme principale: independența, interdependența și îmbunătățirea continuă. Este un absolut must pentru oricine caută să-și îmbunătățească viața.
Ghid practic de setare și atingere a obiectivelor personale
Cărțile de dezvoltare personală pot determina o schimbare de optică în felul în care percepem realitatea și modul în care reacționăm la stimulii externi.
Cu toate acestea, citirea unei cărți este o acțiune pasivă, iar rândurile nu sunt gânduri proprii, ci idei cu care rezonăm. Din acest motiv este importantă interiorizarea ideilor și planificarea unor strategii tactice de acțiune.
Iată cum poți obține cele mai bune rezultate de pe urma cărților de dezvoltare personală:
- Fă o rutină zilnică pentru citit
Nu trebuie să termini o carte în timp record și nici nu este recomandat să citești înainte de somn, pentru că nu vei mai avea putere de asimilare a informațiilor. Cel mai bine este să-ți setezi un obiectiv ca în fiecare dimineață să citești un număr de pagini. Poți numi asta morning food for thought și o să te hrănească tot restul zilei.
- Ia notițe
Fie că parcurgi paginile cu un marker colorat în mână sau lași bilețele în puncte cheie, acțiunea în sine te va ajuta să fixezi informațiile mai bine în memorie și să revii de fiecare dată la pasajele care ți s-au părut mai utile.
- Construiește-ți un sistem de memorare
Tot o formă de a lua notițe, însă într-un sistem organizat. Iată un exemplu foarte structurat pe care îl poți adapta stilului tău.
- Exersează ideile
Majoritatea cărților de dezvoltare personală conțin exerciții simple pe care le poți pune în practică în viața de zi cu zi. De exemplu, dacă nu ai practicat niciodată meditația, deși conceptul în sine ți se pare interesant, închide cartea și începe cu câteva exerciții de respirație.
- Citește mai puțin și aplică mai mult
Sau recitește cărțile care au rezonat cel mai mult cu tine. Această regula de a citi mai puțin și a aplica mai mult înseamnă, de fapt, că este mai important să aplici învățămintele dintr-o singură carte, decât să devorezi rapid cinci pe care să le lași să se prăfuiască în bibliotecă, alături de ideile pe care nu le pui în practică.
- Nu folosi cărțile ca pe o scuză de a procrastina
Dacă citești multe cărți de dezvoltare personală, însă nu faci trecerea de la atitudinea pasivă la cea proactivă, sunt șanse mari să le folosești drept o scuză de a amâna decizii, acțiuni, schimbări. Este practic o atitudine complet opusă tuturor ideilor promovate în cărțile de mai sus.
Probabil cea mai importantă lecție este conștiința de sine. Devino conștient de ceea ce faci și fă un efort să schimbi aspectele care te nemulțumesc la tine. Începe cu o carte și continuă cu o experiență.