Ideea schimbării lumii poate părea ceva copleșitor. E ușor, dar și de înțeles, să crezi că o singură persoană nu poate modifica nimic. Dacă toată lumea gândește așa, nu va exista nicio schimbare.

Dar dacă fiecare persoană face un lucru pentru a face lumea mai bună azi și ar avea loc miliarde de gesturi de bunătate, responsabilitate socială și generozitate – nu ar face asta imediat lumea un loc mai bun?

În plus, dacă îi ajuți pe alții te vei simți și tu mai bine. Un studiu realizat de Michael Steger a demonstrat că, în mod paradoxal, atunci când te implici în activități de binefacere ești mai fericit decât atunci când întreprinzi acțiuni ce au ca scop principal plăcerea ta.

Reciclează

Mai mult de 400 de miliarde de PET-uri au fost vândute în 2016, cu 300 de miliarde mai mult decât cu 10 ani mai devreme, conform theguardian.com. Până în 2021, acest număr va ajunge la 583,3 miliarde, conform estimărilor Euromonitor.

Dacă acest număr uriaș de sticle de plastic nu este reciclat, el va ajunge în gropi de gunoi, ars pe străzi (crescând cu încă 5% nivelul de CO2 din aer) sau contribuind la insula de plastic din Pacific. Reciclarea constă în colectarea, separarea, procesarea și repunerea în circulație a unui material care ar fi fost altfel aruncat.

Poate părea ceva complicat, dar nu e, poți recicla și tu, atât acasă, cât și la birou. Tot ce trebuie să faci tu este să identifici deșeurile reciclabile și să le colectezi separat, astfel:

  • PET-uri
  • Aluminiu
  • Sticla
  • Hartie
  • DEE (echipamente electrice)

După ce ai strâns un număr mai mare poți chema o firmă să le ridice de la tine de acasă sau poți să le duci tu la un punct de colectare. Începe să te informezi de aici cu ce metodă de reciclare te-ai potrivi: sigurec.ro, patruladereciclare.ro, recicleta.ro.

Poți încerca să îți iei câteva minute în fiecare sfârșit de săptămână ca să te ocupi de reciclare: în 66 de zile va deveni un obicei, aflăm de pe ucl.ac.uk.

Fă voluntariat

Prin voluntariat poți avea un impact pozitiv asupra vieții celor mai puțini norocoși, dar, în același timp, devii mai conștient de situația celor din jurul tău, mai tolerant. Pe lângă asta, când îți oferi timpul pentru a ajuta, te bucuri de mai multe beneficii: cunoști oameni noi, creezi noi legături, îți crește stima de sine și de ce nu, arată bine în CV.

Voluntariatul implică muncă fără plata, deci, majoritatea oamenilor aleg să facă voluntariat într-un domeniu de care sunt pasionați. De exemplu, dacă îți plac animalele și îți pasă de starea lor de bine, poți alege să faci voluntariat la un adăpost de animale.

Pentru început, trebuie să te hotărăști cât timp ești dispus să aloci activității dar, și mai important, care e cauza la care ții cel mai mult. Poți, desigur, să faci voluntariat în mai multe locuri. Pe site-ul hartavoluntariatului.ro găsești mai multe oportunități de voluntariat ca să îți poți da seama ce ai vrea să faci.

În caz că ești interesat de un proiect de lungă durată, între 2 și 12 luni ar fi bine să știi că Uniunea Europeană îți oferă această posibilitate, prin Serviciul european de voluntariat (SEV). Poți afla de pe site-ul europa.eu care sunt orașele și cauzele disponibile. Spre exemplu, poți lucra cu persoane cu dizabilități în Lisabona sau poți fi voluntar în domeniul muzicii în Belgia.

Înscrie-te într-un club de binefacere

Un club este o adunare de oameni de afaceri, specialiști și persoane calificate într-un anumit domeniu care are ca scop principal binefacerea, prin care se poate înțelege atât căutarea unor soluții, cât și formularea sau implementarea lor, pe probleme cât mai diverse.

Domeniile pe care le au în vedere sunt diverse, de la economie, mediu, hrană, apă și educație. Prin înscrierea și implicarea într-un astfel de club, vei putea să îți folosești cunoștințele și priceperile pentru o anumită cauză.

Un astfel de club este Clubul de la Roma, care reunește oameni importanți de pe toate cele 5 continente. Un exemplu de proiect implementat de aceștia este conferința „Europa, încotro?”, găzduită de Liviu Tudor, președintele Genesis Property. Conferința are scopul de a oferi acces la educație tinerilor.

După ce ai ales un club în care crezi că poți contribui, informează-te despre procesul de înscriere. Unele cluburi au un proces bazat pe teste de aptitudini, pentru altele accesul e liber iar pentru o parte din ele accesul e permis doar dacă o persoană din interior îți face o invitație.

Donează

Există mai multe lucruri pe care le poți dona și moduri în care o poți face. Cel mai comun și facil mod este donarea de bani care îți permite să dai o sumă unei cauze pe care o susții, prin transferul direct al banilor sau chiar prin redirecționarea celor 2% din impozitul pe venit.

O altă formă poate fi și donarea de haine sau obiecte. Probabil ai în casă multe obiecte care nu îți mai plac sau pe care nu le mai folosești, dar de care s-ar putea bucura alți oameni. Poți dona unor asociații, la evenimente de colectare sau chiar prin intermediul grupurilor de pe Facebook, precum Freecycle și Grup Umanitar de Sprijin, Ajutor, Voluntariat.

Mai mult, un lucru prețios pe care îl poți dona este sângele. La fiecare 3 secunde, cineva are nevoie de sânge. Probabil, vei fi interesat să afli că există un site, donez450.ro, dar și o aplicație atașată care îți oferă toate informațiile de care ai nevoie înainte să donezi ( ce trebuie să nu bei, câte kilograme trebuie să ai, de ce nu trebuie să suferi). În plus, după ce îți creezi profilul, aplicația te anunță când este mare nevoie de tipul tău de sânge și care este cel mai apropiat centru unde poți dona.

Acum, că ai aflat care sunt modurile în care poți contribui la schimbarea în bine a lumii, este decizia ta dacă și cât vrei să te implici pentru a ajuta.  

Sursa foto: Shutterstock

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*
*