Trăim în secolul vitezei, unde informațiile circulă extrem de repede, iar tehnologia avansează într-un ritm accelerat. Într-un astfel de context se schimbă și comportamentul consumatorilor și, de aceea, diferențierea afacerii tale față de restul competitorilor devine o necesitate.

În continuare, vei descoperi patru modalități prin care poți face acest lucru pentru a ieși în evidență și pentru a-ți asigura succesul pe termen lung.

  • Creează produse și servicii unice

Conform unei cercetări efectuate de Epsilon, 80% dintre consumatori sunt mai predispuși să facă o achiziție dacă primesc o experiență personalizată. De aceea, este necesar să investești în cercetare și dezvoltare. Astfel, vei putea crea produse și servicii unice, care să satisfacă nevoile și dorințele consumatorilor.

Pentru a face acest lucru poți apela la împrumuturi IMM, o resursă financiară flexibilă și eficientă pentru investițiile în inovație. Astfel că, dacă ai un IMM – SRL, SA, II sau IF cu o activitate de 12 luni, cel puțin, o soluție de finanțare IFN îți va oferi:

  • Credit rapid de până la 100.000 RON;
  • Proces de aplicare 100% online;
  • Posibilitatea să îți amâni rata pentru o perioadă de 30 zile, doar o singură dată pe durata contractului;
  • Cel mai rapid credit de pe piață pentru antreprenori.
  • Construiește-ți un brand puternic

Brandul este foarte important pentru o afacere. Prin intermediul acestuia poți fi recunoscut, te poți diferenția de competiție și îți poți forma o comunitate loială.  De asemenea, un brand puternic te va ajuta să atragi noi clienți și să îi fidelizezi pe cei pe care îi ai deja.

Definește-ți valorile și promisiunile, asigură-te că acestea se reflectă în produsele și serviciile pe care le oferi și acordă atenție modului în care le comunici. Creează un ton de comunicare autentic și coerent prin care să te diferențiezi de concurență.

Pentru a-ți crea un brand puternic, ține cont și de următorii pași:

  • Creează-ți o identitate, pe care să o folosești în toate mediile de comunicare.
  • Construiește-ți o reputație (prin intermediul unicității produselor/serviciilor pe care le oferi).
  • Conectează-te și comunică cu persoanele care sunt interesate de brandul tău.
  • Interacționează cât mai mult cu comunitatea ta și ține cont de feedbackul ei.
  • Spune povestea din spatele afacerii tale.
  • Fii deschis la noile tehnologii

Tehnologia evoluează rapid, iar adaptarea la noile modificări este esențială. Fii la curent cu cele mai noi tendințe și inovații din industria ta și găsește o modalitate de a le implementa, astfel încât să aducă valoare afacerii tale și să te diferențieze de competitori.

Folosește tehnologia pentru a-ți îmbunătăți procesele interne și pentru a le oferi clienților tăi o experiență superioară. Implementează un sistem de management pentru relația cu aceștia, care îți va permite să colectezi date despre ei, astfel încât să le poți trimite oferte personalizate.

În plus, poți utiliza inteligența artificială pentru a le recomanda produse sau servicii în funcție de comportamentul lor de cumpărare.

  • Investește în marketingul online

Investițiile în marketingul online au un rol important în succesul și diferențierea unei afaceri. Prin adoptarea unei strategii eficiente îți poți spori vizibilitatea și poți atrage noi clienți.

Primul pas este reprezentat de construirea unei prezențe puternice pe rețelele de socializare. Descoperă care sunt platformele preferate de către publicul tău țintă, creează o strategie de conținut și începe să publici informații valoroase și relevante.

Interacțiunea cu comunitatea ta este și ea importantă. Arată-ți  interesul pentru feedbackul pe care clienții ți-l oferă și răspunde-le la întrebări. În plus, este necesar să monitorizezi rezultatele pentru a înțelege mai bine comportamentul lor, iar mai apoi să îți adaptezi strategia în consecință.

În concluzie, dacă îți dorești ca afacerea ta să aibă succes pe termen lung, ține cont de aceste modalități prin care te poți diferenția de competiție și oferă clienților tăi produse și servicii unice.

Sursa foto: Freepik

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*
*