În urmă cu patru luni, după mai bine de doi ani de studii și cercetări, Philip Morris International a obținut aprobarea FDA (Administrația pentru Alimente şi Medicamente) de a comercializa dispozitivele IQOS și pe piața din Statele Unite ale Americii, practic, cea de-a 47-a țară în care ajunge această tehnologie acum.

Primii pași către un viitor fără fum

În felul acesta, se conturează o nouă experiență a fumatului. Cu IQOS, dispozitivul heat-not-burn dezvoltat de Philip Morris, tutunul este încălzit până la o temperatură de 350 de grade Celsius, în loc să fie ars. În urma acestui proces, este eliberat un aerosol care conține nicotină și cu până la 95% mai puține substanțe dăunătoare decât fumul toxic generat de arderea unei țigări clasice (la 800-900 de grade Celsius). 

Prin urmare, IQOS te ajută să te bucuri în continuare de fumat, acest obicei atât de relaxant pentru tine, de gustul adevărat al tutunului, oferindu-ți, în același timp, o alternativă mai bună la țigaretele tradiționale. 

Iar avantajele nu se opresc aici. Trecerea la dispozitivele heat-bot-burn înseamnă și să îți iei adio de la problema scrumului și a mirosului persistent de țigară. IQOS nu lasă reziduuri în urma lui și, grație aerosolului pe care-l eliberează, mirosul său este mai puțin deranjant atât pentru tine, cât și pentru cei din jur. Acesta este și motivul pentru care IQOS poate fi utilizat inclusiv în spațiile interioare sau în preajma prietenilor nefumători, fiind o variantă mult mai prietenoasă pentru cei care vor să se bucure în continuare de ritualul lor de fumat, oricând și oriunde, fără a deranja pe cineva.

Schimbări concrete, cu un impact real

Tehnologia IQOS este rezultatul unor cercetări care au durat mai bine de zece ani, timp în care s-au făcut investiții majore pentru lansarea unui produs care să răspundă nevoilor din cele două tabere: atât cele ale fumătorilor, care vor să continue să se bucure de tutun și de experiența fumatului, cât și pe cele ale nefumătorilor, care vor să stea alături de prietenii fumători, fără să fie afectați de fumul de țigară. 

Pe lângă studiile clinice realizate de Philip Morris International, reducerea cantității de substanțe toxice eliberate în urma utilizării IQOS a fost confirmată și de FDA, care, în urma cercetării efectuate, a concluzionat și că dispozitivul corespunde normelor de sănătate publică. 

Prin inovațiile dezvoltate, prin identificarea unui punct de legătură între tutun și experiența fumatului, pe de o parte, și tehnologie, pe de altă parte, Philip Morris a turnat piatra de temelie a unui viitor fără fum. 

Iar schimbarea nu se oprește aici, pentru că, după cum a declarat Jacek Olczak, Chief Operations Officer Philip Morris International, încă mai este mult de construit la acest capitol: „Există mulți oameni și organizații care continuă să se preocupe de o luptă ideologică. Controversa pe care o generează creează confuzie în rândul fumătorilor, astfel încât cei sceptici devin rapid cei mai mari susținători ai fumatului tradițional. Consecința acestei confuzii este că oamenii continuă să fumeze țigări convenționale, ale căror efecte dăunătoare sunt bine cunoscute. Firesc ar fi să ne îndepărtăm de ideologie și să ne îndreptăm către un scop comun: eliminarea fumului din lume și încurajarea celor 1,1 miliarde de fumători să schimbe țigările cu o alternativă mai bună, atunci când ei nu renunță.”

Foto: Shutterstock.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*
*