obiectiv profesional

Cele mai reușite CV-uri reușesc să rezume, concis și atrăgător, cele mai importante abilități și experiențe, dar și țelul profesional – într-un singur paragraf, așezat la începutul CV-ului, care să servească drept direcție pentru angajator. Acesta este obiectivul profesional.

Ce este obiectivul profesional
Cum se formulează obiectivul profesional
Ce trebuie evitat în definirea obiectivului profesional
Exemple de obiective profesionale

1. Ce este obiectivul profesional

Obiectivul profesional indică misiunea ta profesională, dar și ceea ce te recomandă pentru a o îndeplini și ar trebui să fie încadrat în partea de sus a CV-ului. Obiectivul este formulat, de obicei, în una sau două propoziții ample.

Cel mai eficient este să conturezi un obiectiv profesional adaptat jobului pentru care aplici. Acesta va descrie ce fel de carieră îți dorești, ce abilități și ce experiență ai, care sunt calitățile ce te recomandă pentru postul pe care dorești să îl ocupi.

ctiv profesionalUn obiectiv profesional bine formulat ar putea include și informații despre vechiul loc de muncă, dar și despre nivelul profesional la care îți dorești să ajungi în anii următori. De exemplu, poți să menționezi cele mai importante dintre realizările anterioare și apoi să treci în revistă obiectivele pe care îți dorești să le atingi în viitor (legat de compania la care aplici pentru angajare).

Nu uita să incluzi în acest paragraf și cuvinte-cheie pentru domeniul pentru care aplici, ele ar putea face diferența dacă angajatorul folosește și un software în selectarea CV-urilor.

Includerea unui obiectiv profesional în CV este opțională, dar te poate ajuta să îi convingi pe angajatori că știi ce îți dorești și că ești familiarizat cu domeniul lor de activitate. În plus, te poate evidenția în mod semnificativ față de ceilalți candidați și poate atrage cu ușurință atenția unui recruiter, astfel încât să ajungi pe lista sa scurtă.

obiectivul profesional

2. Cum se formulează obiectivul profesional

Dacă incluzi un obiectiv profesional în CV-ul tău, este important să personalizezi obiectivul CV-ului pentru a se potrivi cu poziția pentru care aplici. Cu cât eșți mai specific, cu atât ai șanse mai mari să fii luat în considerare pentru postul care te interesează. Este indicat să formulezi obiective noi pentru fiecare loc de muncă la care aplici, pentru a te asigura că acestea vor fi cat mai relevante.

Pentru a te asigura ca formulezi obiective specifice, utilizează cuvintele-cheie din anunțul de angajare. Concentrează-te pe abilități și experiențe specifice care sunt direct legate de locul de muncă. Este recomandat să te axezi pe obiective care sunt fezabile în cadrul companiei pentru care aplici. De exemplu, dacă doreșți în cele din urmă să devii editor în cadrul unei reviste, dar soliciți un post la un ziar, nu spune acest lucru.

Concentrează-te pe modul în care doreșți să creșți în cadrul companiei. Ar trebui să incluzi informații despre cariera la care visezi și să explici de ce ești candidatul ideal pentru această slujbă. Include pe scurt toate informațiile care subliniază experiența ta anterioara, inclusiv anii din industrie, setul de calificări și orice alte mențiuni. Include exemple de moduri în care poți adăuga valoare sau chiar îmbunătăți compania. De exemplu, menționeaza zece ani de reducere cu succes a bugetului unei companii și spune că dorești să aplici aceste abilități în bugetul organizației pentru care aplici.

obiective la locul de munca

3. Ce trebuie evitat în definirea obiectivului profesional

Evita utilizarea aceluiași obiectiv într-un CV la fiecare aplicație pe care o trimiți. În schimb, personalizarea obiectivului pentru fiecare poziție este ideală și va arăta angajatorilor potențiali că eșți cu adevărat potrivit pentru locul de muncă disponibil.

Evita utilizarea expresiilor generice despre dorința de a afla mai multe și de a acumula experiență suplimentară. Evită afirmațiile clasice care nu includ obiectivele tale pentru propria carieră și viitorul companiei pentru care vrei să lucrezi. Ferește-te și de declarațiile vagi și asigură-te că incluzi detalii specifice despre poziția pe care o dorești și despre modul în care ai acumulat experiență în gestionarea sarcinilor și responsabilităților.

Nu crea un CV nerealist prin introducerea unui obiectivul exagerat. Continuă să te concentrezi asupra locului de muncă și nu include “a fi șeful unei companii în câțiva ani” ca obiectiv valid. În schimb, concentrează-te pe situația actuală pe care o ai în vedere și pe cum intenționezi să excelezi dacă ți se oferă oportunitatea de a te angaja.

 

4. Exemple de obiective profesionale

Iata cateva exemple reusite de obiective profesionale, enuntate la inceputul CV-urilor:

  • Căut o poziție la Compania XYZ, unde pot maximiza cei 10 ani de management, asigurarea calității, dezvoltarea de programe și experiența de formare.
  • Căut o poziție ca asistent clinic pentru organizația de întreținere a sănătății, folosind abilitățile mele de scriere, cercetare și conducere.
  • Caut o poziție la o școală independentă, unde pot aplica cei cinci ani de experiență didactică și abilitățile mele de dezvoltare a programei;
  • Manager de servicii pentru clienți, caut o oportunitate de a-mi folosi abilitățile de management pentru a îmbunătăți satisfacția clienților;
  • Compatibil pentru o poziție în care pot integra strategii de dezvoltare și extindere a  vânzărilor existente ale clienților, evoluția mărcii și a produselor;
  • Calificat pentru o poziție de optimizare a motoarelor de căutare, în care pot folosi abilitățile și experiența SEO pentru a crește traficul pe site și a-l optimiza pentru motoarele de căutare. 15 ani de experiență IT.

Iata un exemplu comparativ de asa da si asa nu:

Asa Da

Contabil autorizat cu un MBA și o experiență de peste 2 ani în domeniul serviciilor fiscale specializate. Caut să îmi valorific expertiza tehnică și profesională pentru a crește în noul rol al companiei.

Asa Nu

  • Caut un loc de muncă ca tester pentru saltele pentru că îmi place să dorm și pot adormi repede oriunde.

Redactarea unei introduceri puternice poate transforma o privire asupra CV-ului tau într-o citire completă. Formularea unui obiectiv profesional ar putea fi singurul lucru care iti păstrează CV-ul pe biroul managerului de angajare și nu in coșul de gunoi, motiv pentru care este necesar să îi aloci o atenție deosebită!

Sursa foto: Unsplash

Total
8
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*
*