Te gândești la obiectivele tale pentru perioada de după criza generată de epidemia de Covid-19? Ai un plan strategic pentru afacerea ta? Sau, chiar dacă ştii că un plan de business este important, nu eşti niciodată sigur de unde să începi sau ce să incluzi în el?
În oricare dintre situaţiile descrise mai sus te-ai afla, ești pe drumul cel bun. Fiecare afacere, indiferent de tip, are nevoie de un plan strategic de business. Crearea unui astfel de plan nu trebuie să fie dificilă. Urmează pașii descrişi mai jos și eşti pe cale să-ţi creezi un plan de afaceri care te va ajuta să îţi îndeplineşti toate obiectivele.
Analizează raportul de final de an
Înainte de a începe să îţi construieşti un nou plan de business, este util să petreci ceva timp analizând raportul de activitate din anul precedent. Această etapă îţi va permite să îţi faci o idee foarte clară despre ceea ce funcţionează pentru afacerea ta, dar şi să identifici noi oportunităţi de îmbunătăţire. De asemenea, acest pas este util pentru a elimina tot ce nu a funcționat în trecut.
Concentrează-te asupra imaginii de ansamblu
Când creezi un plan de business, aminteşte-ţi care au fost motivele care te-au determinat să deschizi afacerea. Acesta ar trebui să fie punctul focal. Cui îi serveşte această afacere? Ce produse sau servicii vei oferi? Unde se intersectează misiunea şi filosofia brandului?
Răspunsurile la aceste întrebări desemnează principalele motive pentru care ai început această afacere și trebuie să le ai tot timpul în vedere atunci când iei decizii. Când vei avea în minte imaginea de ansamblu, va fi mai puțin probabil să fii prins în capcana detaliilor cotidiene ale activității tale.
Concentrează-te asupra obiectivelor mari
În momentul în care vrei să pui pe hârtie strategia de viitor a afacerii tale, trebuie să te concentrezi asupra obiectivelor mari. Ai în minte o anumită sumă de bani pe care vrei să o câștigi pe parcursul anului? Vrei să creezi mai multe produse sau este nevoie să închiriezi spaţii de birouri? Există o filosofie de viață pe care doreşti ca brandul tău să o întruchipeze sau să o susţină?
Obiectivele mari ale fiecărei afaceri vor fi diferite, dar trebuie să fii sigur că le vei include pe ale tale în planul tău strategic. Pentru a fi mai uşor de pus în aplicare, menţine-le clare, la nivel înalt și bine direcţionate.
Organizează-te
După ce îți vei stabili obiectivele, este timpul să elaborezi planul propriu-zis. Gândește-te la planul tău de afaceri ca la o piramidă. Misiunea afacerii tale se află la baza piramidei, în timp ce obiectivul tău cel mai important este în vârf. Restul constituie paşi care te vor duce către vârful piramidei. Acești pași sunt planul tău. Este util să începi cu rezultatul final dorit și să lucrezi în sens invers. Dacă știi unde vrei să ajungi, este mai ușor să identifici calea care te duce acolo. Un rezultat final bun de la care poţi porni este ţinta financiară anuală.
Ce produse sau servicii vrei să creezi și când? Câți clienți noi vrei să câştigi în fiecare lună? Cum poţi adăuga un venit pasiv sau un venit afiliat afacerii tale? Ce vei face pentru a beneficia de o mai bună vizibilitate și pentru a extinde afacerea? Nu intra în prea multe detalii, nu este nevoie să identifici în acest moment şi micro-pașii pentru fiecare etapă. Aminteşte-ţi de sfaturile anterioare și rămâi concentrat pe imaginea de ansamblu.
Stabileşte cum îţi vei măsura succesul
Decide cum îţi vei măsura succesul și apoi configurează un sistem pentru urmărirea progresului, lunar sau săptămânal. Ai nevoie de câteva idei de valori în funcţie de care să îţi măsori evoluţia? În funcție de domeniul de activitate, te poţi concentra pe: trafic, număr de abonați, vânzări, profit, venituri per client etc.
Pune în aplicare planul de afaceri
Niciun plan nu are rost dacă nu este pus în aplicare. Acum este momentul să stabileşti un sistem pentru implementarea etapelor stabilite. Acest sistem trebuie să includă o serie de acţiuni care trebuie puse în practică zilnic şi săptămânal. Cel mai bun mod de a face acest lucru este să folosești una dintre nenumăratele aplicaţii online de management al proiectelor, care te va ajuta să urmăreşti în timp real care este situaţia afacerii tale.
În loc să schimbi direcţia de fiecare dată când ai o idee nouă sau te simţi inspirat de succesul unui competitor de pe piaţă, bazează-te pe un plan elaborat cu grijă şi dezvoltă o mentalitate în care să primeze disciplina și responsabilitatea. Și așa vei ajunge în vârful piramidei!
Sursa foto: Unsplash.com